Ieftinirea gazelor a redus semnificativ veniturile OMV în primul trimestru

30 04. 2024
omv 876543

De asemenea, în primul trimestru grupul OMV a realizat un profit operaţional de aproape 1,5 miliarde de euro în timp ce profitul net atribuibil acţionarilor a scăzut cu o treime până la 696 milioane de euro.

Cu toate acestea, directorul general de la OMV, Alfred Stern, s-a declarat mulţumit de rezultatele trimestriale. „OMV a avut un început robust de an în 2024, în condiţiile în care a operat într-un mediu în care preţurile la gaze au revenit la nivelul la care erau înainte de războiul din Ucraina. Pe fondul instabilităţii geopolitice, perturbările pe lanţurile globale de aprovizionare şi cererea slab a consumatorilor din Europa, OMV continuă să navigheze cu succes spre obiectivele Strategiei 2030”, a declarat Alfred Stern.

Printre proiectele importante pe care grupul OMV le-a demarat în primele trei luni ale acestui an este tranzacţia prin care OMV Petrom a preluat o participaţie de 50% la o companie românească care deţine capacităţi regenerabile de aproximativ 1 GW. De asemenea, OMV Petrom a achiziţionat o importantă reţea de staţii de încărcare a automobilelor electrice din România, cu peste 400 de puncte de încărcare.

Grupul austriac adaugă că OMV Petrom urmează să primească o finanţare de 50 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru construcţia a două facilităţi de producţie a hidrogenului, cu o capacitate totală de 55 de MW la rafinăria Petrobrazi.

Grupul OMV a avut venituri de 62 de miliarde de euro în 2022 şi are o forţă de muncă de aproximativ 22.300 de angajaţi la nivel mondial. Cel mai mare acţionar la OMV este Guvernul austriac.

Potrivit datelor publicate pe Bursa de la Bucureşti, la sfârşitul anului trecut, OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţinea 51,1568% din acţiunile OMV Petrom iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,6980%.