Ieşirea Raiffeisen Bank International de pe piaţa din Polonia este în impas

Economica.net
19 02. 2015
raiffeisen_bank_4_80265300

În urmă cu trei ani, când RBI a preluat banca poloneză EFG Polbank pentru 605 milioane de euro, banca austriacă s-a angajat în faţa Comisiei de supervizare a pieţelor financiare din Polonia să vândă cel puţin 15% din acţiunile băncii într-o ofertă publică iniţială ce trebuia derulată până la mijlocul lui 2016.

‘Luăm în serios promisiunile făcute de investitori, iar poziţia noastră este că toată lumea trebuie să-şi respecte obligaţiile’, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei de supervizare a pieţelor financiare din Polonia (KNF), Lukasz Dajnowicz.

‘Raiffeisen va respecta toate angajamentele asumate cu ocazia achiziţionării Polbank, iar procesul de vânzare continuă conform planului’, a reacţionat purtătorul de cuvânt de la RBI, Susanne Langer.

Polonia este a doua mare piaţă din Europa de Est pentru Raiffeisen, după Rusia. La începutul acestei luni, însă, RBI a anunţat că îşi va reduce operaţiunile din Rusia şi, de asemenea, îşi va vinde subsidiarele din Polonia şi Slovenia, după ce a înregistrat anul trecut pierderi de 493 milioane de euro.

Dificultăţile apărute în vânzarea diviziei din Polonia scot în evidenţă pericolele la adresa planului Raiffeisen de a-şi îmbunătăţi capitalizarea prin vânzarea de active.

Agenţia de evaluare Moody’s a retrogradat, miercuri, Raiffeisen având ca motivaţie riscurile de execuţie a planului de îmbunătăţire a capitalizării.