IFC a acordat finanţări de 250 milioane dolari în România de la începutul crizei

Economica.net
22 11. 2012
dolar__dolari__gramada_dolari_75750700

„În perioade de criză instituţiile financiare internaţionale au un rol aciclic, dau finanţări cu volume mai mari, pentru că în afara crizei sunt restul instituţiilor financiare care pot acoperi necesarul”, a afirmat Mihăescu.

Ea a arătat că IFC are acces la fonduri, neexistând limitări ca în cazul băncilor comerciale, şi vizează cu prioritate sectoarele care pot avea un impact benefic la nivelul economiei.

„În cazul României, vrem să sprijinim instituţiile financiare afectate de criză, să dăm linii de finanţare pentru dezvoltarea IMM-urilor. Am dezvoltat foarte mult şi acordăm în continuare linii de trade finance pentru bănci, pentru că trebuie finanţate societăţile care dezvoltă activităţi de export, am ajuns la expuneri de peste 150 milioane de euro pentru finanţarea exporturilor şi importurilor”, a spus Mihăescu.

Şeful IFC în România a evidenţiat că una din zonele pe care România ar trebui să-şi concentreze atenţia anul viitor este cea de parteneriate publice-private în infrastructură, în sectoare precum energie, transporturi sau logistică, arătând că celelalte sectoare beneficiază pe urma existenţei infrastructurii, dar se şi creează locuri de muncă.

„Dacă vrem o economie cu motoare de creştere sustenabile trebuie să ne focalizăm pe agricultură. Încercăm să identificăm jucători privaţi care au potenţial în aceste zone şi care vor să-şi asume un risc”, a mai spus Mihăescu.

IFC investeşte în România în agricultură, producţie generală, infrastructură şi sănătate, în pieţele financiare şi asigură acces la finanţare pentru întreprinderile mici.