IFC a investit 20 de milioane de dolari în prima emisiune de obligațiuni verzi a Raiffeisen Bank România

Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), parte a Grupului Băncii Mondiale, a anunţat miercuri că a investit echivalentul în lei a 20 de milioane de dolari în prima emisiune de obligaţiuni verzi a Raiffeisen Bank România, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 12 mai 2021, 20:58
IFC a investit 20 de milioane de dolari în prima emisiune de obligațiuni verzi a Raiffeisen Bank România

Anterior, şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat că a investit 53 de milioane de lei (echivalentul a 11 milioane de euro) în prima emisiune de obligaţiuni verzi a Raiffeisen Bank România.

„Continuând parteneriatul nostru pe termen lung cu Raiffeisen Bank România, obiectivul nostru este să impulsionăm finanţarea de proiecte verzi în România şi să ajutăm ţara să îşi îndeplinească obiectivele de mediu”, a declarat directorul regional al IFC, Vittorio Di Bello.

Citește și: BERD a investit 53 de milioane de lei în prima emisiune de obligațiuni verzi a Raiffeisen Bank România (economica.net)

Săptămâna trecută, Raiffeisen Bank S.A. a plasat în premieră pentru sectorul bancar din România prima emisiune de obligaţiuni verzi senioare preferenţiale. Emisiunea de obligaţiuni a fost adresată investitorilor instituţionali şi a atras 400,575 de milioane de lei, cu o maturitate de 5 ani, la un cupon fix de 3,086%, aproximativ 0,5 puncte procentuale peste randamentul titlurilor de stat în lei de referinţă cu aceeaşi maturitate. Cu o cerere de aproape 650 de milioane de lei, emisiunea a fost suprasubscrisă de aproape 1,6 ori.

IFC – organizaţie-soră a Băncii Mondiale şi membră a Grupului Băncii Mondiale – este cea mai mare instituţie globală de dezvoltare, concentrată pe sectorul privat din pieţele emergente. Organizaţia este prezentă în peste 100 de ţări. În anul fiscal 2019, IFC a investit peste 19 miliarde de dolari în societăţi private şi instituţii financiare din ţările aflate în curs de dezvoltare, valorificând capacităţile din sectorul privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei extreme şi pentru a susţine prosperitatea comună.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns la un deficit comercial de 30 de miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut
România a ajuns la un deficit comercial de 30 de miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut
În luna noiembrie 2024, exporturile au însumat 8.389,4 milioane euro, iar importurile au însumat 11.227,1 milioane euro, rezultând un deficit de 2.837,7 milioane euro, potrivit INS....
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, rambursări provenite din Fondul European de ...
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, respectiv rambursări provenite din Fondul European ...
De ce Andalucia și Costa del Sol, Spania
De ce Andalucia și Costa del Sol, Spania
Andalucía nu este doar cea mai mare regiune autonomă a Spaniei, ci și una dintre cele mai diverse. Cu coaste mediteraneene ...
Numărul sosirilor a crescut cu cu 4,4%, în primele 11 luni din 2024. Topul ţărilor care au adus cei mai mulţi turişti străini în România
Numărul sosirilor a crescut cu cu 4,4%, în primele 11 luni din 2024. Topul ţărilor care au adus cei mai mulţi turişti ...
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, au însumat ...