IFC a semnat un acord de finanţare cu Eurobank şi are în vedere acorduri şi cu alte bănci elene

Economica.net
23 08. 2016
grecia_56787654_41520500
IFC a investit anul trecut aproximativ 300 milioane de euro în cele patru mari bănci elene, luând parte la operaţiunile de recapitalizare demarate de acestea şi astfel a devenit acţionar la cele patru bănci. Obiectivul IFC a fost întărirea încrederii şi mobilizarea altor părţi să investească în Grecia pentru a putea oferi lichiditate IMM-urilor.
 
„Pe măsură ce perspectiva unei creşteri economice a devenit mai vizibilă, rămânem în fruntea iniţiativelor destinate asigurări de finanţare la preţuri rezonabile, în pofida persistenţei problemelor de lichiditate”, a declarat directorul general de la Eurobank, Fokion Karavias.
 
Graţie evoluţiilor foarte bune din sectorul turismului, economia Greciei a înregistrat o creştere de 0,3% în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu primul trimestru, creând perspectivele pentru o evoluţie pozitivă şi în a doua jumătate a anului.
 
Colaborarea dintre IFC şi Eurobank a început în urmă cu cinci ani. Liniile similare de finanţare încheiate de IFC cu subsidiarele din Balcani ale Eurobank au ajuns în prezent la aproximativ un miliard de dolari.
 
Marcos Brujis, unul din directorii IFC, a precizat că instituţia are în vedere acorduri similare şi cu celelalte trei mari bănci elene adăugând de asemenea că este posibil ca linia de credit acordată Eurobank să fie extinsă dacă va fi utilizată complet. „IFC a luat o decizie conştientă anul trecut când a făcut o intervenţie sistemică. Analizăm acest tip de tranzacţie cu toate băncile greceşti”, a declarat Marcos Brujis.
 
IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, colaborează cu peste 2000 de firme, în anul financiar 2015 investiţiile pe termen lung în ţările în curs de dezvoltare ridicându-se la aproape 18 miliarde dolari.
 
Eurobank este un grup bancar care operează în opt ţări, printre care se numără şi România, cu active totale de 72,9 miliarde euro şi circa 17.000 de angajaţi şi o reţea totală alcătuită din peste 970 de sucursale în Grecia şi în străinătate.