IFC şi Kruk au achiziţionat un portofoliu de credite neperformante de la Bancpost, cu un sold total de 597 milioane euro

Economica.net
23 05. 2016
bancpost_67876543_75088400

‘Numărul mare de credite neperformante din România şi din regiune reprezintă o problemă gravă încă din momentul declanşării crizei financiare globale din 2008. IFC şi Kruk s-au angajat să investească într-un portofoliu de credite neperformante negarantate acordate persoanelor fizice de către Bancpost şi de alte subsidiare ale Grupului Eurobank din România, cu un sold total restant de aproximativ 597 milioane euro’, se arată în comunicatul remis luni Agerpres.

‘Managementul activ al stocului de credite neperformante constituie prioritatea noastră strategică. În acest scop, am explorat şi ne-am implicat în câteva iniţiative de minimizare a riscurilor ce vizează o consolidare şi mai bună a bilanţului nostru consolidat, precum şi a bilanţului consolidat al băncilor noastre afiliate şi creşterea profitabilităţii lor,’ a declarat Stavros Ioannou, director general adjunct al Eurobank.

Tranzacţia face parte din Programul IFC privitor la Recuperarea Datoriilor şi Activelor (PRDA), care constituie o reacţie strategică în faţa numărului tot mai mare de credite neperformante. La nivel global, PRDA se axează pe achiziţia şi rezolvarea creditelor neperformante şi pe restructurarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Până în prezent, IFC a investit 1,4 miliarde dolari la nivel global pe cont propriu şi a mobilizat încă 3,5 miliarde dolari de la alţi investitori, ceea ce a permis instituţiilor financiare să se debaraseze de credite neperformante în valoare de 30 miliarde dolari.

‘Aceasta este până la ora actuală una dintre cele mai mari tranzacţii de credite neperformante acordate persoanelor fizice din România şi reprezintă un pas important spre rezolvarea nivelului tot mai mare de credite neperformante. Prin această tranzacţie, IFC susţine de asemenea bilanţul consolidat al Eurobank’, a afirmat Manuel Reyes-Retana, director regional IFC pentru Grupul Instituţiilor Financiare din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

‘Acordul de azi ne va promova organizaţia într-o ligă mai înaltă, a jucătorilor financiari de frunte ai lumii. Este un moment deosebit pentru întreaga echipă care lucrează la această tranzacţie. Actuala tranzacţie înseamnă că, în mod cumulativ anul acesta, ne vom depăşi suma investiţiilor anuale record din România’ a afirmat Piotr Krupa, director general al Kruk.

IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, colaborează cu peste 2000 de firme, în anul financiar 2015 investiţiile pe termen lung în ţările în curs de dezvoltare ridicându-se la aproape 18 miliarde dolari.

Kruk este o companie poloneză de recuperare de debite, achiziţionând şi asigurând servicii pentru portofolii de datorii pe şapte pieţe precum Polonia, România, Republica Cehă, Slovacia, Germania, Italia şi Spania. De la începutul operaţiunilor, compania a achiziţionat portofolii cu o valoare nominală totală de 6,5 miliarde euro.

Eurobank este un grup bancar care operează în opt ţări, cu active totale de 72,9 miliarde euro şi circa 17.000 de angajaţi şi o reţea totală alcătuită din peste 970 de sucursale în Grecia şi în străinătate.