IFN-urile ar putea credita fermierii care vor să obţină bani europeni pentru investiţii în mediul rural

Economica.net
01 10. 2014
fermieri_05589600

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii vor avea miercuri primele negocieri în acest sens cu cei ai Asociaţiei care reuneşte IFN-urile din România.

‘Vom avea miercuri primă rundă de negocieri cu Asociaţia IFN-urilor din România pentru că vrem să intre şi ele pe partea de creditare a fermierilor care au nevoie de finanţare pentru proiectele de investiţii realizate cu fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Este vorba de o sumă destul de mare în condiţiile în care numai cofinanţarea reprezintă în jur de 40% din valoarea totală a programului, adică aproximativ 3,5 miliarde de euro. În aceste condiţii, băncile ar putea avea o concurenţă serioasă, iar dobânzile ar putea deveni mai atractive pentru fermieri’, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi, prezent la un eveniment desfăşurat în perioada 25-30 septembrie în Creta.

Foarte mulţi fermieri au renunţat la proiectele prin care puteau obţine bani europeni din cauza băncilor care nu ofereau credite cu dobânzi avantajoase astfel încât aceştia să îşi poată asigura cofinanţarea.

La finele lui 2013, instituţiile financiare nebancare (IFN) deţineau o cotă de 9% din piaţa creditelor de consum, cu o valoare a finanţărilor de un miliard de euro, arată datele Asociaţiei Societăţilor Financiare – ALB România (ALB).

Potrivit ALB, băncile comerciale deţineau o cotă de piaţă de 91% la creditele de consum, cu o valoare de 11,1 miliarde euro.

Principala diferenţă dintre o bancă şi un IFN este că aceasta din urmă poate acorda credite, dar nu poate atrage depozite.

IFN-urile sunt împărţite în două categorii: IFN-uri înscrise în Registrul Special al Băncii Naţionale a României şi cele înscrise doar în Registrul General. Pentru a face parte din prima categorie, instituţiile financiare nebancare trebuie să îndeplinească anumite criterii de capital, volumul creditelor acordate, total active.

Atât băncile cât şi IFN-urile din Registrul Special sunt supravegheate şi reglementate de BNR. Cele care sunt înscrise doar în Registrul General nu au o instituţie care să le monitorizeze activitatea.