Gigantul american Ford cere prelungirea până în 2027 a cerinţelor comerciale post Brexit privind vehiculele electrice
„Ford cere ca actualele cerinţe comerciale să fie extinse până în 2027, pentru dezvoltarea lanţului de aprovizionare cu baterii în Europa şi pentru a satisface cererea de EV”, se arată în comunicatul producătorului auto american.
Acesta investeşte 380 de milioane de lire sterline (480 de milioane de dolari) pentru a construi o unitate unde va produce motoare pentru vehicule electrice, în Liverpool.
„Tarifele vor afecta atât producătorii din Marea Britanie, cât şi pe cei din UE, deci este vital pentru Regatul Unit şi blocul comunitar să fie de acord cu o soluţie”, susţine Ford.
Şi Stellantis, al treilea producător auto mondial, a avertizat că fabricile auto britanice se vor închide, ceea ce va duce la pierderea a mii de locuri de muncă, dacă acordul privind Brexitul nu este renegociat.
Conform actualului acord, Stellantis, care deţine 14 branduri, inclusiv Vauxhall, Peugeot, Citroen şi Fiat, va suporta tarife când va exporta vehicule electrice către Europa, începând din 2024, când intră în vigoare reglementări mai dure post-Brexit.
Stellantis vrea ca Marea Britanie şi UE să extindă actualele reglementări privind aprovizionarea cu piese până în 2027, în loc de planificata modificare din 2024 – cerinţă sprijinită şi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), grupul de lobby al industriei auto europene.
Regatul Unit a anunţat că este în negocieri cu Bruxelles-ul.
„Sperăm să venim cu o soluţie împreună cu UE în aceasă privinţă”, a afirmat un purtător de cuvânt al premierului britanic Rishi Sunak.
Conform acordului comercial convenit când Marea Britanie a părăsit blocul comunitar, 45% din valoarea unui vehicul electric vândut în UE trebui să vină din Regatul Unit sau din UE pentru evitarea tarifelor.
Problema este că o baterie poate reprezenta până la jumătate din costul unui vehicul electric nou. De asemenea, bateriile sunt grele şi costă mult să fie transportate pe distanţe lungi.