Social-democrații susţin că PDL Arad a reuşit să politizeze inaugurarea noului elicopter SMURD, plătit din banii adunaţi prin contribuţiile voluntare ale cetăţenilor, nu din buzunarul politicienilor PDL sau al clientelei politice pe care o deservesc“.
„Fostul ministru Igaş, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu, au dat dovadă de o lipsă clară de bun simţ, făcându-şi imagine politică prin faptul că acest elicopter a fost adus la Arad. Acest elicopter a fost cumpărat din banii cetăţenilor, din donaţii către fundaţia SMURD. Domnii de la PDL nu au nici un aport la acest lucru, din contră, ei vor să-si facă imagine pe spatele cetăţenilor şi să-şi facă propagandă politică ieftină”, a declarat, la România TV, preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar.
„S-au urcat în elicopter, chipurile, să facă o tură cu el până în curtea spitalului Arad. Ar trebui să se abţină de la aceste lucruri. Acest elicopter este pentru cei care au nevoie de el, nu pentru a-şi face imagine domnii Igaş şi Ioţcu. Mi se pare absolut jenant această atiudine din partea celor doi domni”, a conchis social-democratul.