Igaş: Ponta nu ştie articolele Constituţiei, în schimb ştie să jignească femeile din PDL

Liderul PDL Traian Igaş susţine că Victor Ponta, care critică faptul că România a fost reprezentată la Bruxelles de preşedinte şi nu de către premier, nu cunoaşte Constituţia, fostul ministru de Interne adăugând că liderul PSD a ales să-şi justifice penibil absenţele din Parlament atacând o femeie.
Economica.net - sâm, 03 mart. 2012, 17:10

Liderul PDL susţine că, în timp ce România merge umăr la umăr cu celelalte state europene, opoziţia comentează elemente irelevante privind Tratatul de Guvernanţă Fiscală.

Am constatat, şi în aceste zile în care au fost luate decizii importante la nivel european, lipsa de conectare la realităţile internaţionale a liderului Alianţei Socialiste, Victor Ponta. Un viu exemplu în acest sens este scrisoarea domnului Victor Ponta adresată premierului Ungureanu în care liderul USL se declară deranjat de faptul că Tratatul de Guvernanţă Fiscală a fost semnat de către preşedintele României, şi nu de către premierul în funcţie. Aşa cum ne-a obişnuit, tânărul socialist continuă seria ridicolă a evitării discuţiilor pe fondul problemei, lăsând loc doar aprecierilor copilăreşti, lipsite de conţinut şi sens. Lider al unei alianţe greviste, Victor Ponta îşi dovedeşte încă o dată, dacă mai era cazul, ignoranţa„, susţine Igaş.

Fostul ministru de interne afirmă că, de mai bine de o lună, Victor Ponta evită să se pronunţe pe fondul tratatului ştiind, de fapt, că „adevăraţii conducători ai USL, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Dan Voiculescu, nu sunt de acord cu trendul european”.

În schimb, liderul socialist a ales să-şi justifice în mod penibil absenţele din Parlament, atacând o femeie. Gestul său nu e unic însă, el a fost urmat de atacul lipsit de bun simţ al purtătorului de cuvânt al PSD la adresa unei alte colege a noastre. Îi solicit lui Victor Ponta să renunţe la astfel de practici, ca şi la pretenţia de a se pricepe la politică externă. Ar fi mult mai util dacă s-ar preocupa, întâi de toate, de o legislaţie privind chiulul de la serviciu, încasarea de salarii fără să munceşti şi obligaţia de a te prezenta în Parlament, unde te-au trimis românii. Dacă tânărul politician Victor Ponta ar fi avut curiozitatea să studieze legea fundamentală a statului român, ar fi putut să constate că la articolul 91 este prevăzut explicit faptul ca «preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil»„, scrie Igaş.

El adaugă că, din păcate pentru Victor Ponta, tot ce a fost relevant în Consiliul European de la Bruxelles a fost faptul că preşedintele Băsescu este cel care semnează tratatul, şi nicidecum valoarea pe care acest acord o are pentru România şi Europa.

Aşteptăm cu nerăbdare analizele lui Victor Ponta despre scrisul preşedintelui, culoarea cernelii folosite şi felul în care acesta a ţinut stiloul. Este jenant pentru Alianţa Socialistă să aibă doi lideri care emit opinii neavizate legate de politica internaţională. Cu astfel de păreri anti-tratat fiscal ei nu pot fi decât descalificaţi la nivel european. Guvernul şi România merg înainte în timp ce opoziţia se mărgineşte la a comenta detalii irelevante şi ridicole, demne de emisiunile de la miezul nopţii pe care liderii socialişti le frecventează„, se arată în finalul comunicatului lui Igaş.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că opoziţia nu va renunţa la protestul parlamentar până când PDL nu o va schimba pe Roberta Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte mare, similară cu cea prin care a trecut Grecia după 2009-2010. Conform......
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se ...
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri ...