Igor Dodon: Mulţi români se declară moldoveni pentru a fi respectaţi în UE
„Astăzi, tot mai mulţi dintre românii care pleacă să muncească în Europa se declară moldoveni, pentru a fi respectaţi de către angajatorii lor europeni”, a declarat liderul socialist din Republica Moldova, argumentând că cetăţenii moldoveni nu au nevoie să se numească români.
Potrivit lui Dodon, declaraţiile făcute luni de către preşedintele român reprezintă o încercare a acestuia de a se „menţine la suprafaţă”, în contextul în care părăseşte scena politică fără onoare, iar îndemnurile lui de a schimba denumirea limbii de stat din „moldovenească” în „română” au scopul de a atrage atenţia publicului.
De asemenea, deputatul Partidului Comunist din Republica Moldova (PCRM) Artur Reşetnicov a criticat declaraţiile lui Băsescu.
„Nici un moldovean sănătos nu se va declara niciodată, în nici într-o situaţie, român. Domnul Băsescu nu este considerat preşedinte nici de români. Prin astfel de declaraţii dumnealui strică toate relaţiile cu ţările vecine şi aici mă refer nu numai la Moldova, dar şi la relaţiile României cu Ungaria şi cu Serbia”, a declarat Reşetnicov pentru site-ul de ştiri Publika TV.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni, la Izvoru Mureşului (Harghita), că marea majoritate a populaţiei Republicii Moldova nu vrea unirea cu România, însă moldovenii pot cere unirea şi o vor avea, şeful statului făcând o declaraţie similară şi la Chişinău, în urmă cu circa trei săptămâni.