Igor Dodon: Relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană rămân neschimbate

Economica.net
15 11. 2016
unnamed2_40235500

„Preşedintele ţării nu poate să fie pro-rus sau pro-european. Preşedintele ţării va fi pro-moldav. Voi apăra interesele poporului moldovenesc, nu a ruşilor, nu a europenilor şi nu a românilor. Eu voi apăra interesele cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de opţiunile sale geopolitice, identitare, ideologice. Toate relaţiile cu Uniunea Europeană se păstrează, absolut toate. Am deja felicitări din partea mai multor europeni. Relaţiile de parteneriat cu occidentul, cu Uniunea Europeană rămân în vigoare’, a declarat Igor Dodon.

Informaţia este difuzată şi de agenţia Reuters, care aminteşte că în timpul campaniei electorale el a pledat pentru convocarea unui referendum pe tema acordului de asociere încheiat cu Uniunea Europeană şi s-a pronunţat pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia, întrucât economia Republicii Moldova este afectată de embargoul impus de Moscova asupra importului unor produse din Republica Moldova.

Tot Reuters notează însă că, în contrast cu tonul conciliant de la conferinţa de presă desfăşurată marţi, Dodon a afirmat luni la un post de ştiri rus că doreşte ca anul viitor să fie convocate alegeri parlamentare anticipate, cu scopul de a schimba actualul guvern.