Igor Dodon: Republica Moldova ar putea să adere la UE, dar fără Transnistria şi Găgăuzia

Economica.net
23 11. 2016
moldova_igor_dodon_cropped_74457300

„Dacă dorim să păstrăm Republica Moldova ca stat, vă spun sincer că nu trebuie să ne grăbim şi să ne integrăm undeva. Aderarea la Uniunea Europeană este posibilă, dar fără Transnistria şi Găgăuzia. O înţelege toată lumea”, a precizat Dodon.

Preşedintele ales a sugerat că în opinia lui este acceptabilă ideea de a rupe cele două regiuni disputate din Republica Moldova.

Igor Dodon a explicat că deşi centrul ţării pledează clar în favoarea aderării la UE, aceeaşi poziţie nu este împărtăşită şi în Transnistria şi Găgăuzia.

„Acordul de asociere cu UE nu înseamnă neapărat aderarea la Uniunea Europeană. Pentru mine, acordul de asociere înseamnă nevoia de a implementa reforme în ţară: în sistemul judiciar, procuratură, în sfera socială”, a declarat preşedintele ales al Republicii Moldova.

De asemenea, liderul socialist a susţinut că aderarea la UE ar putea chiar să „ucidă” Republica Moldova.