IGPR: 104 persoane, cercetate penal pentru evaziune cu cereale
Potrivit unui comunicat al IGPR, în ultima săptămână, poliţiştii au constatat 136 de infracţiuni în domeniul operaţiunilor cu cereale şi produse de panificaţie, au aplicat peste 3.700 de sancţiuni contravenţionale, au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 3.200.000 de lei, au fost indisponibilizate 6 mijloace auto şi suspendată sau oprită activitatea la 2 unităţi de morărit şi panificaţie.
Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef Petre Tobă, la data de 1 septembrie, au fost demarate, în toată ţara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, vizate fiind inclusiv zonele în care se exportă cereale.
Astfel, poliţiştii au efectuat controale la 2.039 de societăţi comerciale şi 1.101 persoane fizice, fiind verificate şi 5.786 mijloace de transport.
Oamenii legii au aplicat 3.729 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 611 la Legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 10 la OUG 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale modificată de OUG 93/2009 şi 3.108 la alte acte normative.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 1.390.489 lei.
De asemenea, valoarea totală a bunurilor indisponibilizate şi a celor ridicate în vederea confiscării în cadrul dosarelor penale şi urmare a sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la 3.276.305 de lei.
În plus, poliţiştii au confiscat 6 autovehicule, în valoare totală de 77.600 lei şi au suspendat/oprit activitatea la 2 unităţi de morărit şi panificaţie.
La activităţi au fost angrenaţi şi specialişti din cadrul Gărzii Financiare, ANAF, Direcţiilor Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.
IGPR reaminteşte că poliţiştii au constatat peste 1.270 de infracţiuni, au aplicat peste 41.600 de sancţiuni contravenţionale, au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 4.800.000 de lei, precum şi 84 de autovehicule şi au suspendat sau oprit activitatea la 39 unităţi de morărit şi panificaţie, în urma neregulilor constatate, pe parcursul a două luni, în domeniul operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie.