IGPR: Amenzi de peste 30.500 de lei în urma unei acţiuni de verificare a transportului de persoane în zona aeroporturilor

Poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de peste 30.500 de lei în urma unor acţiuni de control privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim "TAXI" şi "în regim de închiriere", în zona aeroporturilor civile din România.
AGERPRES - sâm, 13 mai 2023, 13:51
IGPR: Amenzi de peste 30.500 de lei în urma unei acţiuni de verificare a transportului de persoane în zona aeroporturilor

„La data de 10 mai a.c., poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi, alături de inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au derulat o acţiune de control privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim ‘TAXI’ şi ‘în regim de închiriere’ în zona aeroporturilor civile din România. Astfel, au fost verificate 197 de autovehicule, dintre care 3 microbuze, fiind legitimate 253 de persoane şi aplicate 101 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.685 de lei. Din totalul sancţiunilor, 23 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, 69 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 9 la alte acte normative”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES de IGPR.

Potrivit sursei citate, pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege au fost retrase 8 certificate de înmatriculare şi reţinut un permis de conducere.

La activităţile de control au participat poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi, de la rutieră şi jandarmi.

amenzi politie, amenzi date in aeroport, amenzi pentru
Te-ar mai putea interesa și
Florin Cîțu și Cristian Ghinea, autorii de facto ai „ordonanței trenuleț”. Modificările fiscale ce intră în vigoare la 1 ianuarie 2025 sunt ce au scris cei doi în PNRR trimis Comisiei Europene – RomaniaTV
Florin Cîțu și Cristian Ghinea, autorii de facto ai „ordonanței trenuleț”. Modificările fiscale ce intră în vigoare ...
Cei doi artizani ai PNRR-ului, Florin Cîțu și Cristian Ghinea, au preferat să îl scrie într-o formă mult mai agresivă pentru economia românească, decât să-și pună ei pielea în joc și......
Leapmotor C10 REEV, soluția mărcii la taxele impuse de europeni mașinilor electrice „made in China”
Leapmotor C10 REEV, soluția mărcii la taxele impuse de europeni mașinilor electrice „made in China”
Leapmotor International, compania rezultată din colaborarea chinezilor de la Leapmotor cu marele grup Stellantis, și-a ...
Prognoză ANM: Vremea va fi închisă în noaptea dintre ani; temperaturile vor urca până la 10 grade Celsius
Prognoză ANM: Vremea va fi închisă în noaptea dintre ani; temperaturile vor urca până la 10 grade Celsius
Vremea va fi închisă în noaptea dintre ani la nivelul întregii ţări, inclusiv în Bucureşti, iar maximele termice ...
Guvernul include noi taxe şi elimină facilităţi fiscale fără o discuţie prealabilă cu mediul privat – Burnete, Concordia
Guvernul include noi taxe şi elimină facilităţi fiscale fără o discuţie prealabilă cu mediul privat – Burnete, Concordia
Am fost extrem de neplăcut surprinşi să aflăm, după discuţiile de ieri cu Guvernul, în Consiliul Naţional Tripartit, ...