IGPR: În perioada 12 – 15 august, aproape 10.000 de poliţişti se vor afla la datorie
„Cei 9.800 de poliţişti vor acţiona cu 4.224 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis vineri AGERPRES.
Vor fi organizate, zilnic, în această perioadă, 3.213 patrule de siguranţă publică, dintre care 650 pedestre şi 2.563 auto.
Totodată, 3.173 de poliţişti vor fi prezenţi şi vor acţiona pentru siguranţa cetăţeanului la manifestările religioase, evenimentele cultural-artistice şi ceremoniile militare prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei, la care se estimează că va participa un număr mare de persoane.
Manifestări religioase de amploare vor fi organizate la Mânăstirea Nicula, judeţul Cluj, în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov şi la Mânăstirea Tismana din judeţul Gorj.
La data de 14 august, în Parcul Titan din Capitală vor avea loc evenimente artistice, iar în aceeaşi zi vor avea loc concerte în Piaţa Constituţiei.
De asemenea, în zilele de 13 şi 14 august, la Buftea, la Palatul Ştirbei, va avea loc Festivalul „Summer Well 2016”.
„Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, 1.347 de poliţişti rutieri vor acţiona pe 349 de tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi, utilizând în medie, zilnic, peste 340 de aparate radar. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor rutiere ce converg către Litoral şi Valea Prahovei”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, traficul rutier pe principalele drumuri naţionale şi pe autostrăzi va fi supravegheat din aer de un elicopter al Inspectoratului General pentru Aviaţie.
Totodată, poliţiştii de la transporturi vor acţiona pe 207 trenuri de călători, în 231 staţii şi triaje de cale ferată, în 14 aerogări şi 24 porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre. Totodată, 12 de trenuri de marfă vor fi însoţite, pe durata deplasării, de către poliţişti.
Poliţia Română recomandă cetăţenilor, dacă pleacă de acasă, să spună numai persoanelor de încredere, să nu lase bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic al căror conţinut să îi informeze pe străini că au plecat în concediu.