IGPR: Peste 2.200 de amenzi, în 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară împotriva răspândirii COVID

19 10. 2021
politia_romana_2_86203500

Au fost efectuate 99.129 de verificări şi organizate 492 de acţiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenţi economici şi în mijloacele de transport în comun, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un comunicat citat de Agerpres.

În urma activităţilor derulate, a fost constatată o infracţiune de zădărnicirea combaterii bolilor.

Poliţiştii au acţionat împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, pentru protejarea sănătăţii publice.

„Recomandăm cetăţenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, să poarte masca de protecţie, să păstreze distanţarea fizică şi să respecte interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie. Reamintim faptul că, în localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise”, precizează IGPR.