IGPR: Peste 64.500 de sancţiuni, după controalele în domeniul panificaţiei
De la declanșarea acțiunii de verificare a operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie, poliţiştii au constatat 1.971 de infracţiuni, majoritatea la Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, fiind cercetate penal 1.702 de persoane, precizează sursa citată.
În urma controalelor, în cadrul dosarelor penale şi urmare a contravenţiilor aplicate, au fost ridicate sau confiscate 115 de mijloace de transport și bunuri în valoare de peste 30 de milioane de lei.
Poliţiştii au făcut, în total, peste 163.000 de controale, dintre care 37.535 la societăți comerciale şi 22.383 la persoane fizice, fiind verificate totodată 103.455 de mijloace de transport.