IGSU nu poate semna contractul de cumpărare a testelor de salivă până când o instanță nu va decide cu privire la contestarea licitației

07 01. 2022
Arafat3

El a precizat, totodată, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Guvernului, că Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) poate continua procedura pentru celelalte loturi ale licitaţiei pentru teste de salivă.

Miercuri, Arafat anunţase că achiziţia de teste COVID-19 din salivă pentru şcoli a fost contestată de către una dintre firmele participante la licitaţie, motiv pentru care săptămâna aceasta nu vor putea fi semnate contractele subsecvente necesare.

„Modul în care se achiziţionează aceste teste este următorul: ONAC este cel care face licitaţia, semnează acordul-cadru, IGSU semnează contractul subsecvent şi se repartizează pe baza solicitării Ministerului Educaţiei. În actuala licitaţie, când s-a ajuns la IGSU să semneze, s-a primit înştiinţare de la ONAC că există o contestaţie, care este la nivelul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Aici nu mai este în mâna noastră să semnăm până nu există o decizie măcar a primei instanţe. (…) Prima instanţă deja este sesizată. Cu cât mai repede ne răspunde, cu atât mai repede vom semna. Dar ONAC continuă achiziţiile şi pentru alte loturi. Şi aceste loturi, dacă nu sunt contestate şi se semnează, vor fi livrate conform graficului stabilit prin acordul-cadru”, a explicat Raed Arafat.

Potrivit acestuia, firma care a anunţat în spaţiul public că are pe stoc două milioane de teste pe care le poate livra imediat este chiar cea care are disputa comercială cu IGSU.

„Firma respectivă este firma care are la acest moment această dispută comercială cu IGSU şi care nu mai poate fi rezolvată, din păcate, la acest moment, conform legislaţiei, decât la nivel de instanţă. Firma continuă să preseze şi să exercite presiuni, dar noi nu putem să răspundem la aceste presiuni decât prin acelaşi răspuns. Există o decizie clară a unei comisii de achiziţii, de semnare de contract, care are partea legală, toate aceste aspecte… Acolo nu pot să mă bag. Din momentul în care colegii care semnează şi care îşi asumă răspunderea au considerat că ei nu pot să semneze, dacă eu exercit presiuni asupra lor, mâine o să auzim că doctorul Arafat a făcut trafic de influenţă ca să se semneze un contract. Nu putem face asta”, a subliniat secretarul de stat.

El a menţionat că a discutat cu reprezentaţii firmei respective şi aceştia au fost îndemnaţi să se îndrepte spre instanţă, pentru a vedea dacă aceasta le dă dreptate. Raed Arafat a adăugat că, în cazul în care contractul nu va fi semnat, firma ar putea să se prezinte şi la alte licitaţii. Totodată, şeful DSU a atras atenţia asupra faptului că societatea respectivă are două milioane de teste, care nu ar fi suficiente pentru verificarea tuturor elevilor.

„Ele nu vor rezolva problema pe o durată foarte lungă. Vor rezolva o testare. Dacă firma a mers la instanţă, instanţa poate să judece acest lucru cu celeritate şi să ne dea un răspuns. Dar eu nu pot să oblig colegii de la IGSU să facă ceva care ei consideră că este ilegal. Nu am cum să fac acest lucru. (…) Practica de a presa continuu nu va schimba decizia noastră. Decizia noastră poate fi schimbată de instanţă”, a indicat el.