Produse noi la IKEA. Preţuri de la 30 de lei GALERIE FOTO

20 01. 2012

Încă din ianuarie, în magazinul de mobilă IKEA din Băneasa au fost introduse noi modele de mobilier, accesorii și decorațiuni pentru toate zonele case, iar din prima jumătate a lunii martie gama se va îmbunătăţi cu cea de vară, au declarat pentru RTV.NET oficialii companiei. Este vorba de aproximativ 500 de produse noi, constând în mobilier pentru exterior, accesorii şi decoraţiuni de vară. Prețurile pornesc de la 30 de lei pentru un taburet, şi pot ajunge la peste 700 de lei pentru un pavilion de gradină, spre exemplu.

 

Pentru gama din această vară, designerii retailerului suedez s-au gândit la materiale şi culori inedite, dar şi la noi funcţii, modelele fiind create astfel încât să poată fi depozitate foarte uşor.

“Cea mai mare parte a mobilierului pentru exterior din acest an aduce materiale şi expresii noi de design, culori noi, electrizante, de vară (ROXO) şi nu în ultimul rând funcţii noi (HAMO și KALVO)”, ne-a declarat Daniela Stoican, PR Manager IKEA.

 

Printre noutăţi se numără şi o familie din gama de vară, din rattan plastifiat, care aminteste de Hollywoodul anilor 1950. Sub denumirea de ENHOLMEN, clienţii IKEA pot găsi scaune şi canapele al căror cadru este din aluminiu, astfel că nu rugineşte.

 

Din primăvară, retailerul va introduce şi piese de mobilier care pot fi folosite atât în interior cât şi afară. Este, spre exemplu, cazul balansoarului VARMDOP, care are tălpi de plastic pentru a proteja podeaua din casă. Totodată, pentru picnic sau la plajă, magazinul va comercializa noi scaune și mese pliabile cu cadrul din aluminiu, pentru a fi uşoare şi rezistente la umiditate.