IKEA investește 1,5 miliarde de euro pentru a accelera eliminarea treptată a combustibililor fosili

17 11. 2024
ikea 67876543

„Am redus deja emisiile din magazinele noastre IKEA cu 60,4% din 2016, iar 96% dintre locațiile noastre de retail folosesc acum energie electrică regenerabilă. Viitorul energiei trebuie să fie regenerabil, iar această investiție suplimentară ne va permite să ne reducem emisiile de carbon, să creștem eficiența și să reducem costurile pe termen lung”, spune Jesper Brodin, CEO, Ingka Group.

Această investiție suplimentară face parte din angajamentul companiei de decarbonizare a operațiunilor. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea magazinelor IKEA cu noi sisteme de încălzire și răcire din surse regenerabile. Toate noile magazine vor fi construite cu sisteme de încălzire și răcire din surse regenerabile, iar 150 de unități sunt în curs de modernizare.

Citește și Divizia de regenerabile a IKEA a făcut bani frumoși în România anul trecut. Cu cât a crescut profitul

Cele 1,5 miliarde de euro se adaugă unui angajament de 7,5 miliarde de euro în producția de energie regenerabilă. Până în prezent, divizia de investiții a gupului Ingka, Ingka Investments, a investit deja și s-a angajat la noi investiții de peste patru miliarde de euro în energie regenerabilă.

Toamna aceasta, Ingka Investments, divizia de investiții a IKEA, a primit de la ANRE autorizația finală pentru un parc fotovoltaic de 300 MWp în județul Dâmbovța. Grupului este unul dintre cei mai vechi investitori în regenerabile de la noi, având aici parcuri eoliene de 171 MW.

Citește și  IKEA raportează un profit operațional în creștere pentru anul financiar 2024, în ciuda scăderii veniturilor ca urmare a reducerii prețurilor