IKEA îşi face bancă. Vezi unde

Economica.net
27 04. 2012
ikea_27645200_68467200

IKEA va deschide o bancă în Rusia, potrivit publicaţiei ruse Kommersant, care citează surse din piaţă. Afacerea va fi derulată de Ikano Group, parte a IKEA, şi de Credit Europe Bank NV. Dacă primii au refuzat să comenteze, cei de la Credit Europe au confirmat informaţia, adăugînd că noua bancă va avea un capital de 300 de milioane de ruble, adică circa 10,2 milioane de dolari.

Banca va fi lansată în 2013 şi va lucra, pentru început, cu clienţii corporate ai IKEA din Rusia şi cu partenerii firmei suedeze.