Ikea deschide luni al doilea magazin din Bucureşti, cel mai mare din Sud-Estul Europei
Ikea Pallady are 37.000 de metri pătrați, mai mare cu 10.333 de mp faţă de cel din Băneasa. În noul magazin s-au investit 90 de milioane de euro, şi va pune la dispoziția clienților aproape 10.000 de produse și va avea, de asemenea, trei modele de interioare integrale și 58 de camere pline de idei și inspirație realizate pe baza cunoștințelor despre casele românilor, răspunzând nevoilor locale în ceea ce privește mobilarea locuinței cu soluții și produse accesibile.
În plus față de cele peste 500 de locuri de muncă din domeniul construcțiilor care au fost create în timpul construcției magazinului Pallady, aproximativ 600 de angajați vor fi parte din familia IKEA odată cu deschiderea noului magazin. În total, după 12 ani de prezență pe piață, IKEA a creat aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă și a oferit beneficii avansate tuturor angajaților din țară.
Magazinul Ikea din Băneasa, primul şi singurul din România, până la deschiderea celui din Pallady, a fost inaugurat pe 21 martie 2007.
Sara Del Fabbro, directorul general al Ikea South East Europe, a punctat faptul că deschiderea acestui magazin este foarte importantă pentru companie.
„Suntem bucuroşi să ne continuăm călătoria în România şi să deschidem al doilea magazin Ikea, în Bucureşti. Suntem super mândri că ne aflăm aici şi că avem aceste rezultate. Vom continua să creştem. Deschiderea acestui magazin este foarte importantă pentru noi. Este un magazin fantastic, accesibil, extrem de prietenos cu mediul. Am investit aproape 90 milioane de euro şi am reuşit să angajăm 600 de oameni aici”, a menţionat Del Fabbro.
Prezent la evenimentul de inaugurare a Ikea Pallady, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan Radu Oprea, a afirmat că Ikea are un model de afacere care presupune inovare, simplificare şi implicare din partea firmelor din România pe lanţul de aprovizionare.
„Astăzi asistăm la mult mai mult decât deschiderea unui magazin. Şi spun acest lucru pentru că Ikea reprezintă un ecosistem, un model de afacere care presupune inovare, care presupune simplificare şi care presupune, de asemenea, implicare din partea firmelor din România pe lanţul de aprovizionare. Şi am să vă dau un exemplu: cel mai mare exportator român, cu capital românesc, Aramis Ivest (producător de mobilă, cu sediul în Baia Mare, n.r.), s-a dezvoltat datorită colaborării cu Ikea. Le mulţumesc pentru faptul că au ales România, au ales să intre pe această piaţă, inclusiv prin atragerea cât mai multor întreprinderi mici şi mijlocii din România în lanţul dumnealor de aprovizionare. Numai la Aramis Invest sunt, astăzi, peste 4.200 de lucrători care sunt integraţi în acest lanţ. Felicit Ikea că a ales această zonă a Bucureştiului, dar îi aştept să dezvolte în continuare şi îi asigur de tot sprijinul nostru, prin Invest România, pentru a putea fi prezente şi în alte mari oraşe ale României”, a spus ministrul de resort.
În anul financiar 2018 (1 septembrie 2017 – 31 august 2018), IKEA România a raportat vânzări de 609,3 mil lei (fără TVA), în creștere cu 10,6% față de anul anterior. Numărul total de produse cumpărate a ajuns la peste 18,6 milioane, peste 3,2 milioane de oameni au vizitat magazinul și aproape 18 milioane de vizitatori unici au accesat site-ul retailerului.
În anul financiar 2018, magazinul IKEA din București a avut 1.092 de angajați în total, o creștere de 57,1% față de anul financiar anterior.
Cum se ajunge la Ikea Pallady
Metrou
Magistrala M3 Preciziei – Anghel Saligny – Magazinul IKEA este situat la capatul estic al liniei, la circa 100 de metri de staţia de metrou Anghel Saligny
M3 poate fi accesata din celelalte magistrale in statiile Eroilor, Unirii sau Dristor.
Autobuz
Staţii de autobuz: statia Granitul pentru linia 246 din zona Cora Pantelimon, Sos. Garii Catelu.
Tramvai
Magazinul IKEA are acces la liniile de tramvai nr. 19, 27, 40.
Autoturism
Din centrul Bucurestiului se va ajunge folosind bulevardele Camil Ressu si Theodor Pallady. Cei care vin din zona de Nord-Est pot folosi si varianta Soseaua Garii Catelu, Drumul intre Tarlale.
Pentru acces din zona de Sud este recomandat Splaiul Unirii, Soseaua de centura, Str. Libertatii (comuna Catelu), Bd. Theodor Pallady.
Vizitatorii din judetele estice au acces facil din autostrada A2 direct in Bd. Theodor Pallady.
Sursa: https://italo.ro