IKEA recheamă două produse de iluminat, din cauza riscului de electrocutare

Economica.net
17 03. 2016
gothem_77312200

Doi clienţi şi un angajat IKEA au identificat cabluri deteriorate în interiorul bazelor de lambadar GOTHEM, se arată într-un comunicat al retailerului de mobilier şi decoraţiuni interioare DIY. Nu au fost raportate accidentări, însă s-a observat cum cablurile deteriorate pot cauza încărcarea electrică a bazei de metal, care poate afecta siguranţa consumatorilor.

Produsele au fost retrase deja de la vânzare, iar IKEA a efectuat o anchetă internă pentru a determina cauza problemei. În urma investigaţiei, compania a decis să revizuiască rutinele de asamblare şi metodele de testare din faza de producţie.

Produsele GOTHEM au fost testate și aprobate inclusiv de laboratoare externe pentru a verifica conformitatea cu standardele în vigoare și legislația valabilă în fiecare țară în care se află compania IKEA și au trecut toate testele de siguranță, precizează compania. În plus, IKEA a desfășurat teste suplimentare pentru a simula utilizarea de zi cu zi.

Chiar dacă produsul funcționează corect, Compania IKEA le recomandă tuturor clienților care au o bază de lampadar sau de veioză GOTHEM să nu o mai folosească și să o returneze în magazinul IKEA unde vor primi înapoi suma integrală plătită pe produs.

Bazele de lampadar și de veioză GOTHEM au fost vândute în toate țările în care se află magazine IKEA, începând din octombrie 2015. În magazinul din Bucureşti au fost vândute 35 de baze de lampadar GOTHEM, la preţul de 185 de lei, şi 45 de baze de veioză GOTHEM, la 89,90 lei. Clienţii sunt invitaţi să returneze produsele la departamentul Relaţii Clienţi din magazinul Bucureşti Băneasa. Dovada plăţii (bonul) nu este necesară.