Ikea: vânzările anuale au crescut cu 9%

Economica.net
10 09. 2015
ikea_67876543_37170800

Veniturile anuale au ajuns la 31,9 miliarde de euro (35,8 miliarde de dolari), a anunţat joi compania suedeză. Excluzând fluctuaţiile de curs valutar, vânzările au urcat cu 8,9% în perioada august 2014 – august 2015, în timp ce la magazinele deschise de peste un an avansul a fost de 5,1%.

‘China rămâne piaţa cu cel mai rapid ritm de creştere pentru Ikea, urmată de Rusia. Şi Germania a înregistrat o creştere record, iar America de Nord a avut o evoluţie bună. De asemenea, Europa de Sud arată semne de progres’, se arată în comunicatul companiei suedeze.

Ikea Group, care operează majoritatea centrelor Ikea pe plan global, are ca obiectiv vânzări anuale de 50 miliarde de euro până în 2020, prin extinderea reţelei de magazine, a ofertelor online şi lansarea de noi colecţii. De asemenea, marile pieţe emergente, inclusiv India, ar urma să fie o sursă importantă de majorare a veniturilor grupului suedez.

Retailerul, ale cărui vânzări sunt considerate un barometru al consumului mondial, are 315 de magazine în 28 de ţări, cele mai mari pieţe ale sale fiind Germania, SUA şi Franţa.

Magazinul Ikea din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea Ikea România a devenit parte din Ikea Group.