Ilie Bolojan: Boala sistemului public din România este supraîncărcarea cu personal

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat că sistemul public din România este supraîncărcat cu personal, astfel că pierderile sunt foarte mari. El a dat exemplu instituţia pe care o conduce şi a subliniat că în urma reorganizării s-au economisit 6 milioane de euro în numai un an.
News.ro - lun, 21 iun. 2021, 09:27
Ilie Bolojan: Boala sistemului public din România este supraîncărcarea cu personal

”Boala sistemului public din România este supraîncărcarea cu personal, atât din punct de vedere al numărului de angajaţi, dar şi al salariilor în anumite sectoare unde sunt mult mai mari decât în sectoarele private. Ca atare, pierderile sunt foarte mari şi, practic, ce se  întâmplă, gândiţi-vă că într-o comunitate locală, unde toţi banii care se încasează din taxe şi din impozite se duc pe cheltuielile de personal ale unei primării şi poate nici nu le acoperă, înseamnă nu că acea primărie există pentru cetăţeni ca să le ofere servicii, ci că cetăţenii există pentru ca oamenii ăia din primărie să aibă nişte posturi călduţe sau nu”, a declarat Ilie Bolojan, duminică, la Prima TV, citat de News.ro.

Economisirea banilor rezultată din reduceri de personal se poate vedea în investiţii, este de părere Bolojan.

”Asta este o mare problemă şi dacă am putut să realizez în aceşti ani multe proiecte de investiţii este pentru că am avut grijă de banii pe care îi colectam de la contribuabili. Inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal. Aceste cheltuieli sunt de ordinul milioanelor de  euro. La municipiul reşedinţă de judeţ pot să fie între 13 milioane de euro cum este la Oradea  sau pot să ajungă la 25 milioane de euro într-un oraş identic ca mărime, ori dacă în fiecare an ai o economie de 10-12 milioane de euro la cheltuielile de personal, asta înseamnă nişte lucrări care se văd în oraş. Asta este o problemă pentru care noi nu reuşim să livrăm investiţii, performanţă în administraţie şi pentru că oamenii nu văd că din banii lor se face ceva, nu mai au încredere în lumea politică”, a declarat liderul CJ Bihor, potrivit News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
De ce digitalizarea în sectorul public eșuează adesea. Alex Lăpușan, Zitec: ”În multe proiecte, succesul este măsurat prin achiziția de hardware și licențe”
De ce digitalizarea în sectorul public eșuează adesea. Alex Lăpușan, Zitec: ”În multe proiecte, succesul este măsurat ...
Digitalizarea instituțiilor publice din România a fost, de multe ori, tratată ca o simplă bifă, cu proiecte considerate "digitalizate" odată ce un formular era disponibil online. Alex......
Bentley a prezentat „cel mai puternic și mai dinamic SUV” al mărcii
Bentley a prezentat „cel mai puternic și mai dinamic SUV” al mărcii
Bentley Bentayga Speed este cel mai puternic, mai dinamic și mai antrenant SUV al mărcii britanice. Modelul îl eclipsează ...
Prețurile apartamentelor cresc accelerat în București. În ce cartiere s-a depășit media de 100.000 de euro
Prețurile apartamentelor cresc accelerat în București. În ce cartiere s-a depășit media de 100.000 de euro
Proprietarii cer mai mulți bani pe apartamentele cu două camere din București. Locuințele disponibile la vânzare în ...
Anunț surpriză al șefului Poștei. Tarom, preluat de Poșta Română: Există o compatibilitate naturală în zona logistică
Anunț surpriză al șefului Poștei. Tarom, preluat de Poșta Română: Există o compatibilitate naturală în zona logistică
Într-un discurs surpriză pentru un șef de companie a statului, Valentin Ștefan, CEO al Poștei Române, lasă de înțeles ...