Ilie Sârbu: „Domnul Băsescu încearcă să iasă la aer”

Economica.net
27 02. 2012

Fostul ministru al Agriculturii, Ilie Sârbu susţine că intenţia preşedintelui este generată de o prezenţă mediatică limitată în ultima vreme. „E un joc pe care-l face periodic, acum a fost o perioadă în care a stat ascuns, a tăcut mai mult şi sigur că venind primăvara, domnul Băsescu încearcă să iasă la aer. Nimic mai mult!”, a declarat Sârbu.

Senatorul PSD nu se aşteaptă la mari suprize din partea şefului statului, odată cu rostirea mesajului în Parlament. „În privinţa aşteptărilor, nu avem speranţe mari. Cred că va veni cu un joc pe care dânsul îl consideră foarte important, să ne explice cum ieşim din criză, să ne explice cum s-a semnat tratatul (fiscal), cât e de benefic pentru ţară şi alte lucruri de genul acesta. Nu mă aştept la mari decizii pe care ar vrea să le comunice şi sigur, să le ia de comun acord cu Parlamentul, cu reprezentanţii celor care ne-au trimis în Parlament”, a spus pesedistul.

În aceste condiţţii, Sârbu consideră că parlamentarii opoziţiei nu au motive să fie prezenţi la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 martie. „Punctul meu de vedere e că nu ar trebui să ne prezentăm, pentru că nu aşteptăm nimic, dar decizia nu-mi aparţine, astăzi va fi o decizie a Uniunii Social Liberale”, a conchis Sârbu.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis săptămâna trecută o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, în care îi informează că doreşte să adreseze un mesaj pe teme de politică internă, în Parlament, pe data de 7 martie.