Ilie Sârbu: La TVR, Băsescu a demonstrat că e un pericol pentru democraţie

Economica.net
28 10. 2011

“Preşedintele a adus Parlamentului grave prejudicii de credibilitate şi imagine, prin declaraţiile denigratoare şi presiunile asupra activităţii instituţiei. Afirmatia potrivit careia: “Senatul in ansamblul lui s-a compromis de la presedinte de la senator. Sa refuzi sa adopti legea privind mecansimul de promovare a magistratilor de la ICCJ e descalificant”, il descalifica numai pe Traian Basescu.” afirmă Ilie Sârbu

“Potrivit Articolului 61, alineatul 1 din Constitutie: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.” A submina autoritatea Parlamentului se adauga sirului de incalcari grave ale Legii Fundamentale alaturi de ingerinta nepermisa in problemele executivului  si  ale autoritatii judecatoresti.

A controla direct activitatea legislativă a Parlamentului prin presiuni asupra parlamentarilor în vederea susţinerii măsurilor ce afecteaza grav populatia şi impunerea lor discretionara, fara dialog, prin asumare guvernamentala denota încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Atitudinea dictatoriala, prin ignorarea totala a opozitiei, si mai mult insultele si jignirea adusa Senatului Romaniei contribuie la acutizarea tensiunilor dintre stat şi  o societate din ce in ce mai supusa necazurilor.

PSD nu poate tolera aceste depasiri ale responsabilitatii sefului statului si va lua atitudinea ce se impune atat la nivelul propriului partid cat si in cadrul USL.” arată în final comunicatul.