Ilie Şerbănescu: Tratatul privind stabilitatea fiscală este ademenitor, dar injust şi nerealist

Economica.net
15 02. 2012

„Tratatul este ademenitor, dacă nu chiar apetisant, ca soluţie pentru criza datoriilor şi chiar şi pentru problema euro, iar pentru România eu nu văd decât un singur motiv serios pentru acest pact fiscal, dincolo de teorii: dacă va fi mai mic deficitul va fi mai puţin de furat”, a afirmat, miercuri, Ilie Şerbănescu, la dezbaterea organizată de PSD pe tema acestui document.

În opinia lui Şerbănescu, acest pact este „complet injust” pentru că Germania, de exemplu, s-a dezvoltat folosind instrumentul deficitului bugetar şi acum ea le interzice altor state acest lucru.

„Asta se numeşte colonialism. Apărarea economiei naţionale nu se mai poate. Ei (n.r. – statele dezvoltate ale UE) au făcut-o 50 de ani, apoi s-a interzis. Vreau să atrag atenţia că singurele ţări care se mai dezvoltă sunt cele care nu respectă aceste interdicţii într-un fel sau altul, mai deştept sau mai puţin deştept”, a susţinut, în cadrul dezbaterii, Ilie Şerbănescu.

Analistul a afirmat, de asemenea, că pactul este „complet nerealist”. „Ne speriem de el, dar nu va fi aplicat. În doi – trei ani va crea o asemenea austeritate şi cădere a economiei că va face foarte probabilă ruperea UE”, a opinat analistul economic.