„Este o victorie importantă pentru noi. Acest joc putea salva turul de campionat. E cea mai frumoasă victorie din cariera mea de antrenor şi vreau să-i felicit pe jucători pentru că au demonstrat că sunt valoroşi. Rusescu a înţeles că trebuie să joace simplu şi sper să o ţină tot aşa. Dacă reuşim să câştigăm şi meciul cu CFR Cluj situaţia se va schimba total. Nu ne-a ars de turma de oi, ne-am concentrat pe joc şi vreu să-i felicit încă odată pe jucători pentru că au respectat tot ce le-am spus înainte de meci. Nu le-am cerut să joace pentru mine, eu am avut tot timpul poziţia consolidată, pentru că domnul Becali spusese că nu se pune problema să fiu demis”, a afirmat Stan.
Antrenorul Stelei a afirmat că se gândeşte la titlul de campion, mai ales acum după ce a învins echipa de pe primul loc.
„Nu pot spune că Dinamo a fost o echipă epuizată. Noi am revenit repede după golul primit, jucătorii au crezut că putem învinge. Am emoţii înaintea fiecărui meci, nu doar înaintea celui cu Dinamo. Asta este meseria mea, de când am venit la Steaua am avut numai derbiuri. Steaua se va schimba mult după acest tur. Veţi vedea o altă Steaua în retur, mult mai puternică, dar avem nevoie de linişte pentru asta. Cum să nu ne gândim la titlu, am învins echipa de pe primul loc şi mai avem un retur de campionat. Îmi doresc să revenim în Ghencea. Poate domnul Becali v-a rezolva problema şi ne vom întoarce din retur”, a precizat Stan.