Iliescu recunoaşte: Cei care au crezut că preşedinţia Senatului va rămâne la Opoziţie au greşit
Ion Iliescu afirmă că era de aşteptat că Vasile Blaga să câştige preşedinţia Senatului şi ca această funcţie să revină PDL.
„USL nu este avantajată că a pierdut a doua funcţie în stat. A fost vorba de a o anumită conduită a domnului Geoană şi raporturile acestuia cu conducerea partidului. Practic, prezenţa lui acolo nu mai reflecta poziţia partidului”, a declarat Ion Iliescu citat de gândul.info.
Preşedintele de onoare al PSD a declarat înaintea excluderii din partid a lui Mircea Geoană că acesta ar trebui să rămână în fruntea Senatului pentru a nu da această funcţie celor de la PDL.