IMGB, de la „ordine” la dezastru
IMGB a intrat în procesul de restructurare. Era să spun de modernizare. Așa că s-a considerat că gestiunea privată va „face ordine”. Așa am ajuns la privatizare. O privatizare pe stil nou. Întreprinderea a fost vândută la prețul de 1 dolar. Cumpărătorul a fost compania norvegiană AKER KVAERNER. Cei care au plătit cu mărinimie statului român 1 dolar s-au angajat atunci să facă investiții majore, să-și recucerească piețele tradiționale. Declarații peste declarații. Atât. Restructurarea promisă s-a transformat rapid în revânzare. Noul cumpărător, concernul coreean DOOSAN, a plătit norvegienilor 26 de milioane de dolari. Parcă nu e rău să scoți zeci de milioane de dolari dintr-o bancnotă de 1 dolar. Fostul Fond al Proprietății de Stat, cel care coordona mărețul proces de privatizare și care, pe hârtie, trebuia să supravegheze îndeplinirea planului investițional, a tăcut în păpușoi. Și așa, IMGB a fost spartă în bucăți și a început să pice liber. Până la închiderea definitivă a celui mai mare producător român a mai fost doar un pas. Acum, pasul a fost făcut, iar IMGB este istorie.
Vorbeam la început despre celebrul slogan „IMGB face ordine”. Iată că nici minerii nu au fost ocoliți de surprize. Nu cred că aici este vorba despre blestemele protestatarilor de la Universitate. A fost un blestem, într-adevăr, dar al incompetenței statului. Au început să fie disponibilizați în masă ortacii. A fost o disponibilizare cu dar: în schimbul concedierilor colective, minerii au primit consistente salarii compensatorii. Cine a plătit? Desigur, bugetul statului. S-au făcut promisiuni și s-au lansat soluții pentru reintegrarea disponibilităților pe piața muncii. Ei bine, ortacii păreau încântați că au buzunarele pline. O perioadă scurtă, căci acele salarii compensatorii, cum au venit, cum s-au cheltuit pe nimicuri. Despre reconversia forței de muncă scoasă din abataje, nimic. Greșesc. S-a enunțat un „plan” de reconversie. Un celebru ministru de atunci a venit cu planul de salvare: minerii erau sfătuiți să culeagă… fructe de pădure. Așa s-a întâmplat. Nu este un caz izolat. Cu siguranță, mulți dintre noi au călătorit spre Craiova. Pe drumul vechi ajungi în Corabia. Imaginile sunt dezolante, este un oraș-fantomă, mâncat de rugină. Fabricile de zahăr sunt un morman de fier vechi. Tot acolo găsești ce a mai rămas din „cadavrul” celei mai mari tăbăcării din Europa Centrală și de Est. Mă opresc aici, ar fi o enumerare interminabilă de dezastre.
Vinovații pentru deschiderea „drumului ruginii” au stat în umbră, să nu cumva să deranjeze planul de modernizare a industriei românești. Nu întâmplător au folosit cazul IMGB. Puțini își reamintesc despre „planul Marshall” în varianta dâmbovițeană, implementat de Ministerul Industriilor și fostul Fond al Proprietății de Stat. Miliarde au fost cheltuite inutil. S-au dat, pe criterii dubioase, miliarde și miliarde pentru restructurarea industriei de stat, sub forma împrumuturilor nerambursabile de stat. Banii au fost cheltuiţi. Restructurarea s-a lăsat așteptată, până a fost definitiv abandonată. Acum culegem roadele de atunci.
Era să uit: restructurarea de atunci se baza pe proiecția guvernamentală numită „Efectul J”. Pe înțelesul tuturor și mai puțin pe înţelesul guvernariii, „Efectul J” se baza pe prăbușirea controlată a industriei, „retehnologizarea” acesteia. De fapt, spuneau strategii, trebuia să se ajungă la momentul zero după care industria să se redreseze și să pornească să crească… sustenabil. Așa stând lucrurile, nu IMGB „a făcut ordine”, ci altcineva. Istorie pentru care plătim și acum. Este bine să ne amintim, ca să înțelegem adevărata istorie a „restructurării” economiei românești. IMGB s-a închis… R.I.P.