Imigranţii din Europa trimit acasă anual aproape 110 miliarde de dolari

Cei circa 50 milioane de imigranţi aflaţi în Europa au trimis acasă anul trecut aproximativ 110 miliarde de dolari, susţinând existenţa a 150 milioane de persoane din întreaga lume, printre ţările beneficiare figurând şi România, indică un raport publicat luni de către Fondul Internaţional al ONU pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD), relatează DPA şi Reuters.
Economica.net - lun, 15 iun. 2015, 16:10
Imigranţii din Europa trimit acasă anual aproape 110 miliarde de dolari

Potrivit documentului IFAD, intitulat ”Sending Money Home: European flows and markets”, 109,4 miliarde de dolari au plecat din ţări vest-europene şi din Rusia către ţări mai sărace ale Europei, precum cele din Balcani şi foste ţări ale blocului sovietic, dar şi către Africa, Orientul Mijlociu, Caucaz şi Asia.

Raportul precizează că 10 ţări membre ale Uniunii Europene, printre care România, Ungaria şi Polonia, fac parte dintre statele beneficiare ale economiilor trimise acasă de către imigranţi.

”Aceste fluxuri financiare reprezintă un colac de salvare pentru milioane de gospodării individuale, ajutând familiile să-şi îmbunătăţească standardul de viaţă peste nivelul de subzistenţă şi de vulnerabilitate, ameliorându-şi sistemul de sănătate, de educaţie şi de antreprenoriat”, se precizează în raportul IFAD.

Pe primele cinci locuri de pe lista cu ţări de unde sunt expediate economiile imigranţilor se află Rusia, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Italia şi principalele cinci state beneficiare sunt Nigeria, China, Maroc, India şi Uzbekistan. Imigranţii trimit de obicei acasă între 1.500 şi 3.200 de dolari pe an.

Datele publicate de IFAD survin pe fondul unor tensiuni intraeuropene tot mai mari privind imigraţia, Italia plângându-se în legătură de o solidaritate insuficientă din partea partenerilor său din Uniunea Europeană, în contextul în care Roma se confruntă cu un număr record de imigranţi sosiţi din Nordul Africii.

Economiile trimise de imigranţi, chiar dacă nu ar trebui considerate drept un substitut al ajutorului pentru dezvoltare, reprezintă ”o măsură de speranţă şi de stabilitate” pentru ţările lor de origine şi comunitatea internaţională ar trebui să facă mai mult pentru a contribui la maximizarea efectului lor pozitiv, consideră IFAD.

Te-ar mai putea interesa și
India așteaptă un record la producțiile de grău şi orez
India așteaptă un record la producțiile de grău şi orez
India ar putea produce o cantitate record de 117,5 milioane tone de grâu, în anul agricol care se va încheia la finele lunii iunie 2025, potrivit noilor prognoze ale Ministerul Agriculturii, care......
Dan Șucu spune că principala problema e cheltuirea prea largă a banului public și respinge orice majorare de taxe
Dan Șucu spune că principala problema e cheltuirea prea largă a banului public și respinge orice majorare de taxe
Preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, a afirmat, joi, la finalul întâlnirii pe care oamenii de afaceri ...
Ajutor de stat de 2 milioane de lei pentru achiziția de motorină folosită în acvacultură. Cât primesc producătorii pe litru
Ajutor de stat de 2 milioane de lei pentru achiziția de motorină folosită în acvacultură. Cât primesc producătorii ...
Operatorii economici din domeniul acvaculturii vor primi între 1,746 lei și 2,213 lei pe litrul de motorină folosit în ...
Bihorul rămâne în „carantină” din cauza pestei rumegătoarelor mici. CE: Datele disponibile privind supravegherea bolii rămân insuficiente
Bihorul rămâne în „carantină” din cauza pestei rumegătoarelor mici. CE: Datele disponibile privind supravegherea ...
Crescătorii de oi și capre din Bihor ar fi trebuit să-și poată relua livrările de animale vii în afara județului ...