Imigranţii din M. Britanie trebuie să câştige minim 150 lire pe săptămână înainte de a pretinde ajutoare

Economica.net
19 02. 2014
uk_3d_27381000

Câştigurile imigranţilor trebuie să atingă acest prag pentru ca aceştia să se califice pentru statutul de ‘lucrător’, care le conferă dreptul la alocaţie pentru copii, credit fiscal pentru copii, ajutor pentru locuinţă şi alocaţie de şomaj, dacă îşi pierd locul de muncă.

Iniţiativa face parte dintr-un pachet de măsuri menite să descurajeze ‘turismul pentru ajutoare sociale’ din România şi Bulgaria, ca urmare a ridicării controalelor tranzitorii pentru lucrătorii din cele două ţări, începând cu luna ianuarie a acestui an.

‘Aceste reforme vor garanta că avem un sistem echitabil – unul care oferă sprijin lucrătorilor şi celor care caută de muncă în mod real, dar nu permite oamenilor să vină în ţara noastră şi să profite de sistemul nostru de ajutoare’, a declarat ministrul britanic pentru muncă şi pensii, Iain Duncan Smith.

‘Opinia publică britanică este pe bună dreptate îngrijorată de faptul că imigranţii ar trebui să contribuie la economia acestei ţări, nu să ajungă aici din cauza atractivităţii sistemului nostru de ajutoare’, a adăugat oficialul.

Potrivit Ministerului pentru Muncă şi Pensii, în cadrul legislaţiei actuale a Uniunii Europene, categoria ‘lucrător’ are o definiţie prea largă şi este potenţial deschisă unor persoane care lucrează, de fapt, foarte puţin.

Pragul veniturilor pe care trebuie să le câştige imigranţii va fi stabilit la nivelul la care oamenii încep să plătească asigurarea naţională – în creştere de la 149 lire sterline pe săptămână în perioada 2013-2014 la 153 de lire în perioada 2014-2015.

Orice imigrant care câştigă sub acest prag se va confrunta cu o evaluare mai detaliată a muncii depuse, cu scopul de a vedea dacă aceasta a fost ‘reală şi eficientă’, pentru a primi statutul de ‘lucrător’.

De asemenea, cei care îşi caută un loc de muncă vor trebui să aştepte trei luni înainte de a obţine alocaţia de şomaj, în funcţie de venit, iar de la 1 aprilie vor deveni neeligibili pentru ajutorul pentru locuinţă.