Imigranţii din Marea Britanie sunt mai pregătiţi şi muncesc mai mult decât britanicii
Un raport al University College London (UCL) relevă că imigranţii, în principal cei europeni, au avut o „contribuţie fiscală considerabilă” la bugetul britanic în perioada 2001-2011.
„Imigranţii recenţi, adică cei veniţi după anul 2000, tind mai puţin să încaseze indemnizaţii sociale decât britanicii”, arată autorii studiului. În această perioadă, imigranţii au plătit statului britanic aproximativ 25 de miliarde de lire sterline (30 de miliarde de euro).
„Spre deosebire de majoritatea celorlalte ţări europene, Marea Britanie atrage imigranţi calificaţi veniţi din alte state europene”, a explicat unul dintre autorii studiului, profesorul Christian Dustmann.
Un alt raport, realizat de Institutul naţional pentru studii economice şi sociale (NIESR), arată că, în perioada 1997 – 2007, prezenţa imigranţilor a crescut în cele mai multe domenii de activitate.
„Imigranţii au un nivel mai ridicat de educaţie decât britanicii şi muncesc mai multe ore decât aceştia”, precizează raportul, evidenţiind productivitatea străinilor angajaţi în Marea Britanie.