Imigranţii proveniţi din UE au contribuit cu 20 mld. lire sterline la bugetul Marii Britanii – studiu

Imigranţii proveniţi din Uniunea Europeană (UE) au contribuit în ultimul deceniu cu 20 de miliarde de lire sterline (26 de miliarde de euro) la bugetul Marii Britanii, potrivit unui raport publicat miercuri, în condiţiile în care premierul britanic conservator David Cameron doreşte să limiteze imigraţia, informează AFP.
Economica.net - mie, 05 nov. 2014, 10:50
Imigranţii proveniţi din UE au contribuit cu 20 mld. lire sterline la bugetul Marii Britanii - studiu

Potrivit studiului realizat de University College din Londra (UCL), imigranţii europeni plătesc multe impozite care nu li se întorc sub formă de ajutoare sociale, de unde rezultă această sumă de 20 de miliarde de lire contribuţie la finanţele naţionale, scrie Agerpres.

Studiul dezvăluie că persoane provenind din Europa de Est, cel mai des stigmatizate, au contribuit cu 5 din totalul acestor 20 de miliarde de lire sterline, în perioada 2001-2011.

Această ‘nouă anchetă prezintă o imagine pozitivă’ a imigraţiei, în special a celei ‘provenite din UE’, constată Christian Dustmann, coautor al studiului, în timp ce una dintre ‘preocupările majore ale dezbaterii pe marginea imigraţiei este de a şti dacă imigranţii participă într-un mod echitabil la impozitele şi la finanţarea ajutoarelor sociale’.

Publicarea acestui studiu intervine în plină dezbatere asupra imigraţiei din Marea Britanie. Confruntat cu ascensiunea formaţiunii eurofobe Ukip, David Cameron a anunţat că ar dori să limiteze imigraţia provenită din alte ţări ale UE, sfidând principiul de liberă circulaţie a persoanelor, în vigoare în ţările UE, în apropierea alegerilor legislative din mai 2015.

Cameron ar urma să se pronunţe pe marginea acestui subiect înainte de Crăciun, dezvăluie anturajul premierului britanic. Potrivit mass-media britanice, David Cameron ia în calcul opţiuni precum ‘o frânare de urgenţă’ a imigraţiei şi o blocare a ajutoarelor sociale pentru imigranţii veniţi din UE.

Liderul britanic a promis deja organizarea până în 2017 a unui referendum cu privire la menţinerea Marii Britanii în UE, în cazul în care partidul său va câştiga legislativele

Te-ar mai putea interesa și
Blackout în Cehia. Mare parte a țării a fost afectată de o pană masivă de curent
Blackout în Cehia. Mare parte a țării a fost afectată de o pană masivă de curent
O mare parte a Cehiei a rămas fără electricitate vineri, în urma unei pene majore de curent, a anunțat operatorul național al rețelei electrice, scrie Deutsche Welle...
7 din 10 tineri din România sunt captivi pe TikTok. Alarmă pentru angajatori și alte implicații pe piața muncii – studiu
7 din 10 tineri din România sunt captivi pe TikTok. Alarmă pentru angajatori și alte implicații pe piața muncii – ...
Tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani sunt prezenți online, dar nu acolo unde contează pentru carieră. Șapte tineri ...
Drum Expres Arad – Oradea: Undă verde pentru construcția lotului 3
Drum Expres Arad – Oradea: Undă verde pentru construcția lotului 3
A fost semnată și este publicată pe site-ul MTI autorizația de construire pentru lotul 3 (km 73+400 – km 120+470) al ...
Decizie istorică – Verde pentru soia modificată genetic, în UE
Decizie istorică – Verde pentru soia modificată genetic, în UE
Comisia Europeană a anunţat vineri că a autorizat utilizarea soiei modificate genetic în produsele alimentare şi în ...