O amendă mamut îi încaieră pe taximetriştii din Bucureşti: Una dintre firme dezvăluie cartelul

Economica.net
05 11. 2014
taxi_5_21556600

Cele mai mari dispecerate de taxi din Bucureşti se aşteaptă din clipă în clipă ca Autoritatea de Concurenţă să emită sancţiunile pentru infracţiunea de cartel de pe piaţa taximetriei locale şi arată către Taxi Pelicanul ca principalul vinovat pentru situaţia la care s-a ajuns.

Într-o adresă trimisă ECONOMICA.NET de către Taxi Nord, operatorul taxiurilor Nord şi Golden Blitz, reprezentanţii acestui dispecerat admit existenţa stabilirii în comun a tarifului de 1,39 lei pe kilometru de către cele mai mari firme bucureştene.

La momentul septembrie 2008, la o întâlnire între factorii decidenţi ai dispeceratelor în discuţie s-a decis aplicarea tarifului de 1,39 lei/km  de către toţi participanţii la serviciul taxi. Din acest moment apare denumirea de tarif minim„, spune Eugen Dragomir, director Taxi Nord.

„La acel moment , cei care au aderat la tariful de 1,39 lei/km nu au considerat că vor fi parte a unui cartel, existând pe piaţă şi alte dispecerate cu tarife mai mari şi anume: Fly Taxi – 2,99 lei/km, Grant Taxi – 3,49 lei/km sau Arsenal – 3,50 lei/km, existând şi funcţionând procesul concurenţial. Nimic mai fals, întucât cele trei dispecerate amintite reprezentau după numărul de taxiuri arondate circa 3% din piaţă„, adaugă Dragomir.

Practic, declaraţiile directorului Nord sunt o acuză directă de cartel pentru cele şase dispecerate luate în colimator de Consiliul Concurenţei, Taxi Meridian, Cristaxi, Cobălcescu, Grup AS, Pelicanul şi Speed. În continuarea atacului, Dragomir contestă cuantumul amenzii pe care îl riscă cele şase dispecerate. Motivând că CC a cerut şi Taxi Nord, chiar dacă nu face parte dintre cei şase „vinovaţi”, date financiare pe 2009, 2010, 2011, 2012, Dragomir face, în nume propriu, calculele pentru cei şase, afirmând că, în perioada 2009-2012, aceştia au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 246 de milioane de lei. Urmărind logica directorului Taxi Nord, CC ar putea aplica o amendă de maximum 8% din 246 de milioane de lei , adică, circa 20 de milioane de lei.

În realitate însă, CC aplică amenzile la cifra de afaceri din anul anterior finalizării investigaţiei. În acest caz, cifra de afaceri cumulată a celor şase dispecerate asupra cărora planează acuzaţia de cartel este de 101 milioane de lei, iar amenda maximă ar putea fi de 8 milioane de lei. Fiecare firmă ar urma să contribuie la această potenţială amendă conform cifrei sale de afaceri.

Dincolo de acuzaţia de cartel către cele şase dispecerate, directorul Taxi Nord lansează şi acuzaţii directe către Primăria Bucureşti şi primarul Sorin Oprescu, pe care îi consideră vinovaţi de situaţia din piaţa taximetriei care a dus la constituirea unui cartel.

„În primăvara anului 2007, a pătruns pe piaţa taximetriei din Bucureşti compania Taxi Pelicanul prin disopeceratul cu acelaşi nume. La acest dispecerat, ca şi în prezent, erau arondaţi taximetrişti independenţi şi companii ce provin din Judeţul Ilfov.

Faptul că efectuează serviciul taxi în Bucureşti , contrar Legii 38/2003(Legea taximetriei – n.r.), se datorează unor protocoale individuale semnate de Primarul General cu omologii domniei sale de la primăriile din Ilfov….Din primăvara anului 2007 şi până în toamna anului 2008, datorită preţului de dumping promovat de dispeceratul Pelicanul – 1,19 lei/km, dispeceratele din Bucureşti ajunseseră într-o situaţie critică „, arată Dragomir. Astfel, explică directorul Taxi Nord, decidenţii celorlalte dispecerate au discutat cu cei de la Pelicanul ca şi acesta să mărească tarifele, şi ei să le scadă, ajungând la preţul de compromis de 1,39 lei/km.

 

Taxi Nord şi Taxi Golden Blitz sunt două dispecerate aparţinând companiei Euroconstruct Trading 98, o companie aflată în proprietatea omului de afaceri Dan Besciu, principalul obiect de activitate fiind construcţiile. Despre Dan Besciu presa a relatat că ar fi apropiat de Elena Udrea şi fostul său soţ, Dorin Cocoş.

ECONOMICA.NET a relatat recent că Autoritatea de Concurenţă a finalizat o investigaţie pe piaţa taximetriei care, cel mai probabil, va aduce amenzi de circa 2 milioane de euro pentru şase grupuri de taximetrie acuzate de înţelegeri anticoncurenţiale de tip cartel.

Dispeceratele în culpă sunt Taxi Meridian, Cristaxi, Cobălcescu, Grup AS, Pelicanul şi Speed. Investigaţia pe piaţa taximetriei a fost începută în 2012 şi s-a terminat acum. Raportul Consiliului Concurenţei (CC) evidenţiază existenţa dovezilor privind instituirea unui cartel de fixare a preţurilor, trimis părţilor implicate pentru eventuale observaţii şi adnotări pe care le au de făcut, apoi se întoarce la CC pentru concluziile şi decizia finală.

„Am găsit dovezi de natură economico-financiară, dar şi de altă natură, precum schimburi de mail-uri între directorii companiilor, prin care se puneau de acord asupra unui tarif. Până în 10 octombrie, dosarul a stat la taximetrişti. Apoi, până în 20 octombrie am primit punctele lor de vedere. Audierea a fost pe 30 octombrie. În a doua parte a lui noiembrie, ar trebui să avem o decizie”, arată Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC.

Nicolae Truşcă, directorul Taxi Cobălcescu, neagă categoric existenţa oricăror discuţii cu reprezentanţi ai altor dispecerate cu privire la impunerea unui tarif. „Sunt numai speculaţii. Dacă făceam cartel, făceam ca să mărim preţurile, nu ca să le coborâm. Astea sunt numai încercările celor de la Ilfov(Taxi Pelicanul – n.r.), care vor să pătrundă în Bucureşti şi să distrugă Bucureştiul. Eu unul n-am participat la aşa ceva. Dacă insitituţiile autorizate decid să ne penalizeze, vom contesta amenda”, a spus Truşcă, pentru ECONOMICA.NET.

La rândul său, Lucian Marin, director Meridian Taxi neagă existenţa oricărei înţelegeri cu reprezentanţii altor dispecerate privind impunerea unui preţ unic pe piaţă. „Nu avem nicio legătură cu alte firme, nu am luat parte la nicio întâlnire. Dacă luăm amendă, o vom contesta în instanţă”, a precizat Marin.

Cartelul este cea mai gravă formă de încălcare a legii Concurenţei. Prin urmare, şi pedepsele sunt dintre cele mai severe. Acestea se transpun în amendă, în cuantum de 4-8% din cifra de afaceri cumulată a vinovaţilor din anul anterior impunerii sancţiunii. În acest caz, 101 milioane de lei este cifra de afaceri, între 4 şi 8 milioane de lei poate fi sancţiunea, dacă în final vor fi declaraţi vinovaţi. De obicei, în cazurile de cartel se merge către sancţiunea maximă, ceea ce presupune că firmele de taxi ar putea să împartă o amendă de 8 milioane de lei sau 1,8 milioane de euro. Fiecare firmă ar urma să plătească o parte din sumă, conform cifrei sale de afaceri.

 

Citeşte şi:

Taximetriştii bucureşteni, aproape de o amendă de 2 milioane de euro pentru cartel