IMM Invest: peste 4.750 de firme au primit aprobare pentru creditul din program

Premierul Ludovic Orban a declarat că datele la zi arată că există peste 4.750 de firme cărora li s-a aprobat creditul prin programul IMM Invest, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 16 iun. 2020, 12:17
IMM Invest: peste 4.750 de firme au primit aprobare pentru creditul din program

„Ştiţi foarte bine că am fost atacaţi privitor la funcţionarea programului IMM Invest. Datele la zi arată că există peste 4.750 de firme cărora li s-a aprobat creditul, iar plafonul atins, până astăzi, de creditare, este de 3,8 miliarde (de lei – n.r.). Sigur că există deja două bănci care şi-au atins plafonul maxim pe care-l aveau alocat în cadrul programului, iar ritmul de procesare a solicitărilor de creditare cu garanţia dată de stat va creşte în următoarea perioadă, ca atare nu am nici cea mai mică emoţie că plafonul de 15 miliarde (de lei – n.r.) nu va fi atins”, a afirmat, marţi, Orban, în cadrul şedinţei de Guvern.

 

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania raportează un profit net consolidat de 877 de milioane de lei pentru primele trei luni din 2025
Banca Transilvania raportează un profit net consolidat de 877 de milioane de lei pentru primele trei luni din 2025
Soldul creditelor brute al Băncii Transilvania a crescut în primul trimestru din 2025 cu 12,7 miliarde de lei (+14,7%) faţă de decembrie 2024 datorită integrării portofoliului OTP Bank România......
Trump anunță cea mai mare comandă din istoria Boeing. Qatarul va cumpăra 160 de avioane pe care va plăti 200 de miliarde de dolari
Trump anunță cea mai mare comandă din istoria Boeing. Qatarul va cumpăra 160 de avioane pe care va plăti 200 de miliarde ...
Compania aeriană Qatar Airways a făcut o comandă de 160 de avioane în valoare totală de 200 de miliarde de dolari de ...
Alro anunță că a încheiat pe profit primul trimestru din 2025. Cifra de afaceri a grupului a trecut de 1 miliard de lei
Alro anunță că a încheiat pe profit primul trimestru din 2025. Cifra de afaceri a grupului a trecut de 1 miliard de lei
Grupul Alro a obţinut în primul trimestru din acest an un profit net de 20,7 milioane de lei, comparativ cu o pierdere ...
Ministerul Energiei a semnat 62 de contracte noi de finanțare pentru construirea de parcuri fotovoltaice pentru autoconsumul instituțiilor publice
Ministerul Energiei a semnat 62 de contracte noi de finanțare pentru construirea de parcuri fotovoltaice pentru autoconsumul ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat miercuri 62 de contracte noi pentru producţia de energie curată pentru ...