IMM Invest: Plafonul garanţiilor creşte la 20 miliarde de lei – proiect

Plafonul total al garanţiilor ce pot fi acordate în programul IMM Invest va creşte la 20 de miliarde de lei, de la 15 miliarde de lei în prezent, iar beneficiarii programului nu vor mai fi obligaţi să păstreze personalul până la sfârşitul anului în curs, potrivit unui proiect de Ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice, scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 13 aug. 2020, 05:37
IMM Invest: Plafonul garanţiilor creşte la 20 miliarde de lei - proiect

Instituţia precizează că a obţinut acordul Comisiei Europene pentru aceste schimbări în schema de ajutor de stat în data de 7 august.

Alte modificări vizează implementarea unei perioade standard de subvenţionare a dobânzii de 8 luni de la data acordării creditului, pentru crearea unor condiţii egale pentru toţi beneficiarii ce accesează Programul, şi crearea posibilităţii microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici pentru accesarea creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru de valori mai mari, de până la 5 milioane lei, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Totodată, perioada până la care pot fi efectuate plăţile reprezentând grantul în cadrul Schemei de ajutor de stat a fost prelungită până la 31 octombrie 2021.

Bugetul Schemei de ajutor de stat aferent granturilor va fi majorat până la suma de 1,106 miliarde de lei, aproximativ 228,42 milioane de euro, în condiţiile creşterii plafonului total al garanţiilor care pot fi acordate în anul 2020 la suma de 20 miliarde de lei.

„Impactul financiar va fi pozitiv prin menţinerea în funcţiune a IMM-urilor existente implicit a numărului de angajaţi, situaţia actuală ducând spre o închidere masivă a IMM-urilor fără intervenţia statului printr-un ajutor consistent. La momentul acordării, garanţiile care vor fi emise în cadrul Programului nu reprezintă plăţi din bugetul de stat, ci determină exclusiv majorarea datoriei publice”, precizează iniţiatorii proiectului.

La data de 3 august 2020, în cadrul Programului IMM INVEST România au fost acordate credite în valoare de 11,18 miliarde de lei unui număr de 13.220 beneficiari implicând o garanţie a statului în valoare de 9,61 miliarde de lei.

„Urmare analizei notificării şi informaţiilor suplimentare furnizate de către Ministerul Finanţelor Publice, CE a emis decizia de autorizare C92020) 5555 final din 07.08.2020 a acestor modificări”, precizează sursa citată.

Programul IMM INVEST ROMANIA a fost aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 209/2018. În contextul pandemiei COVID această ordonanţă de urgenţă a fost ulterior modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2020, prin care au fost aduse o serie de îmbunătăţiri menite să asigure creşterea flexibilităţii şi accesului la finanţare a beneficiarilor programului.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, demarat în ultimii 30 de ani.

Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...