IMM-urile care vor să vină la Bursă pot să-şi aleagă consultantul dintre cele 22 de firme autorizate ieri
Trei companii de consultanţă şi 19 case de brokeraj au fost autorizaţi de Bursa de Valori București (BVB) pentru a oferi sprijin emitenților înaintea debutului și în timpul procesului de listare, precum și pentru respectarea cerințelor de raportare și transparență aplicabile după listare.
BVB a introdus instituția consultanților autorizați pentru a stimula IMM-urile să vină la Bursă şi a organizat o piaţă specială pentru acestea, AeRO. Consultantul va fi, de asemenea, responsabil pentru consilierea companiilor cu privire la diverse probleme juridice sau administrative și va contribui la pregătirea documentației relevante.
Listarea IMM-urilor la Bursă va fi scutită de procedura birocratică cerută firmelor la intrarea pe piaţa principală a BVB, nefiind nevoie de un prospect de emisiune de acţiuni, aprobat de Autorităţii de Supraveghere Financiare (ASF).
Pentru admiterea pe piaţa AeRO, emitenţii de acţiuni va trebui să satisfacă criterii minime adecvate pentru un start-up: o capitalizare anticipată de cel puţin 250.000 euro (valoarea de piaţă în funcţie de preţul la bursă) şi un free-float (pondere de acţiuni în circulaţie liberă) de cel puţin 10% din total, sau minimum 30 de acţionari.
Costul operaţiunii de listare a IMM-urilor pe AeRO va fi aproape simbolic şi de zeci de ori mai mic faţă de totalul celor de acces pe piaţa principală. Nu ar trebui să fie mai mult de 1.500 de lei la BVB (care exclud taxele ASF), potrivit unor estimări preliminare. De asemeni ar trebui să fie mai puţin de atât la Depozitar (care face operaţiunile post tranzacţionare, de decontare – compensare), dacă atragerea de capital se va face prin plasament privat.
Citeşte mai mult în IMM Bursă.
Printre cele trei companii de consultanţă autorizate se numără şi una din Polonia, INC, listată ea însăşi pe piaţa principală a Bursei din Varşovia şi care a adus mai multe companii mici pe piaţa New Connect a acesteia.
Tot un polonez, Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, a fost cel care adus modelul New Connect în România. Celelalte două companii de consultanţă din grupoul de 22 sunt FSA Advisory şi BAC Grigorescu Capital Advisors.
Restul sunt 19 intermediari deja activi pe piețele administrate de BVB:
1. BT Securities ;
2. Confident Invest ;
3. Eastern Securities ;
4. Eldainvest ;
5. Estinvest ;
6. Goldring ;
7. Ieba Trust ;
8. IFB Finwest ;
9. Intercapital Invest ;
10. Interfinbrook Corporation ;
11. Intervam ;
12. Prime Transaction ;
13. Raiffeisen Bank – instituție de credit, participant BVB;
14. Romcapital ;
15. SSIF Broker ;
16. Super Gold Invest ;
17. Tradeville ;
18. Vienna Investment Trust ;
19. Voltinvest ;