Programul va fi finanţat de la bugetul de stat, prin Planul naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2015-2020 – PNCDI III.
„Cecul de inovare are o valoare maximă de 45.000 de lei nerambursabilă şi este utilizat de beneficiar – IMM pentru a achita maxim 90% din valoarea totală a serviciilor prestate de către furnizorul de servicii – organizaţia de cercetare. Cecurile de inovare asigură sprijin pentru facilitarea achiziţionării de servicii de cercetare-dezvoltare şi inovare de la organizaţii publice de cercetare”, informează Guvernul.
Schema de minimis va deveni operaţională încă din acest an şi va putea fi accesată până în 2018. Bugetul total este de 20.250.000 lei, iar numărul estimat al beneficiarilor este de 450.
„Furnizorul schemei de ajutor este Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării ştiinţifice prin Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (A.N.C.S.I.), iar administratorul este Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, cercetării, dezvoltării şi Inovării (U.E.F.I.S.C.D.I.), instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice”, mai precizează Executivul.