Immochan devine CEETRUS şi are în vizor proiecte imobiliare mixte la Satu Mare, Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Craiova

Immochan, filiala imobiliară a grupului Auchan, trece printr-o transformare majoră şi îşi schimbă numele în CEETRUS. După 42 de ani de existenţă în care s-a axat în principal pe segmentul retail, compania franceză îşi propune să devină un dezvoltator urban, de proiecte cu funcţiuni mixte. Cel mai mare astfel de proiect se află în România, la Braşov, acolo unde CEETRUS a demarat în 2012 un amplu proces de regenerare urbană a fostei plaftorme Tractorul. Pentru următorii ani, compania are în plan noi proiecte mixte, în Satu Mare, Cluj, Sibiu, Craiova, dar şi la Bucureşti. 
Andrada Ghira - mie, 06 iun. 2018, 20:52
Immochan devine CEETRUS şi are în vizor proiecte imobiliare mixte la Satu Mare, Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Craiova

Cu 22 de galerii Auchan în portofoliu, dar şi cu cel mai mare proiect mixt al companiei, CEETRUS adaugă noi oraşe de interes pe harta dezvoltărilor. Pe lângă intenţiile de achiziţie a unor terenuri pentru viitoare proiecte la Bucureşti, Sibiu şi Craiova, compania se află în stadiu avansat de demararea celui de-al doilea proiect mixt pe plan local, la Satu Mare, iar umtătorul pe listă ar putea fi la Cluj-Napoca. 

În toamna anului trecut, CEETRUS a cumpărat un teren de şapte hectare cu 1,5 milioane de euro, lipite de magazinul Auchan şi galeria comercială din Satu Mare, unde are în plan extindera extinderea cu 10.000 de mp. Pe restul terenului, compania va construi apartamente. Și va fi al doilea proiect rezidențial, după cel de la Brașov. 

„Suntem în faza de autorizare pentru partea de retail. Pe lângă dublarea suprafeţei comerciale, în conceptul de azi avem circa 300 de apartamente de oraş, pentru ca acolo vom merge pe căsuţe cu două etaje. De ce? Pentru ca PUZ-ului (nr. – planul urbanistic zonal) atât ne permite şi pentru că în Satu Mare se pare ca acesta este conceptul care răspunde cel mai bine nevoilor oamenilor”, a declarat Tatian Diaconu, CEO Ceetrus România în cadrul unei întâlniri cu presa. 

Lucrările vor fi demarate în luna august a acestui an şi se vor face etapizat. În primă fază se va construi partea comercială, iar dacă aceasta va fi finalizată în termen de un an, se va trece la construcţia componentei rezidenţiale. Finalizarea întregului proiect este prevăzută pentru 2021-2022. 

Primul hotel, la Braşov 

CEETRUS va începe anul acesta construcţia primului hotel la Braşov, pe terenul fostei platforme Tractorul, acolo unde a fost construit centrul comercial Coresi, dar şi spaţii de birorui şi blocuri cu apartamente. 

„Sperăm ca în octombrie, noiembrie, să avem deja construcţia începută. Hotelul va avea 125 de camere, va fi de patru stele şi cel mai târziu va fi deschis în aprilie 2019. Nu am semant încă cu un operator, însă avem variantele de a aduce un brand internaţional cunoscut sau unul de pe plan local”, mai spune Diaconu. 

Tot pe terenul fostei platforme mai este disponibilă şi o suprafaţă de 7,5 ha, destinată unui operator de mobilă. Presa locală relata anul trecut că CEETRUS poartă discuţii atât cu IKEA, cât şi cu Kika, însă niciun contact nu a fost semnat în prezent, mai spune oficialul companiei. 

În constucţie se află şi o clădire de birouri cu o suprafaţă de 15.000 de mp, care duce astfel totalul închiriabil la 65.000 de mp, iar potenţialul de dezvoltare este de 100.000 – 110.000 mp. 

Pe partea rezidenţială, dezvoltată împreună cu antreprenoarea Daniela Kasper, în acest momentul sunt în construcţie 33 de blocuri, cu un total de 1.500 de apartamente. Dintre acestea, nouă blocuri, cu 600 de locuinţe, au fost deja livrate. 

Al treilea proiect care prinde contur, la Cluj-Napoca

Cel mai probabil, al treilea proiect al CEETRUS pe plan local va fi construit la Cluj-Napoca, spune Diaconu, şi asta pentru că poartă discuţii avansate pentru semanrea contractului de achiziţie a terenului.  

„Cu totul, terenul ar putea să aibă până la 12 ha; e format din mai multe bucăţi. Prima bucată e de 4 ha. Este vorba de un proeict mixt, dar cea mai importantă componentă ar putea fi cea de birouri”, completează oficialul companiei. 

Pe lângă aceste extinderi, CEETRUS mai are în plan construcţia unui proiect mixt la Craiova, care să vină cu spaţii comerciale, dar şi cu apartamente, dar şi a unui proiect la Sibiu. Diaconu nu a oferit mai multe detalii, pentru că terenurile nu au fost încă achiziţionate.

Două proiecte noi și la București

Capitala a atras marii dezvoltatori imobiliari, care ulterior s-au exstins și în provincie. CEETRUS nu ar dezvoltat niciun poriect în București, dar se poartă discuții pentru achiziția a două terenuri. Iar lui Tatian Diaconu i-ar plăcea chiar să se implice într-un proiect de anvergură: transformarea Gării de Nord, care ar implica investiții de 2 miliarde de euro, pe o perioadă de cel puțin zece ani. 

Unul dintre terenurile luate în vizor are peste 10 ha și este o fostă platoformă industrială, pretabilă unui proiect mixt, cu birouri și apartmente. Al doilea teren presupune dezvoltarea unui proiect comercial de proximitate. 

„Nu avem un buget de investiții; nu sunt obligat de companie să investesc 10 sau 100 de milioane de euro, și de aceea nu mă sperie proiecte de miliarde pentru România. Pentru că un proiect precum Gara de Nord nu poate să fie făcut de un singur dezvoltator. Este imposibil, pentru că nu avem timp ca un singur dezvoltator să facă un astfel de proiect. Și atunci, într-un proeict de două miliarde de euro ar trebui ca cineva să joace acest rol de catalizator și nu ar fi absolut nimic sprectaculos ca lângă mine să vină Skanska, NEPI, AFI, Primăria, Ministerul Transporturilor. Asta însemnă pentru mine evoluția Romaniei”, mai spune Tatian Diaconu. 

CEETRUS, fosta Immochan, a investit pe plan local 300 de milioane de euro. Cel mai de anvergură proiect de pe plan local este cel de la Brașov, acolo unde terenul fostei fabrici Tractorul a fost transformat într-un pol urban cu spații de retail, birouri și apartamente. 

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...