Immofinanz se listează la bursa din Varşovia, deşi investeşte mai mult în România

Economica.net
01 05. 2013
immofinanz_20233200

„Probabil toate acţiunile Immofinanz vor fi listate pe piaţa principală a Bursei din Varşovia, începând cu 7 mai. Acest pas reprezintă o aşa-zisă «dublă listare tehnică” care acoperă toate acţiunile emise. Immofinanz va fi tranzacţionată astfel pe două dintre cele mai mari burse din Europa Centrală şi de Est, Viena şi Varşovia. Listarea nu va implica emisiunea de noi acţiuni”, se arată într-un comunicat al companiei austriace de investiţii.

Reprezentanţii Immofinanz spun că listarea va permite companiei să-şi extindă „cercul de potenţiali investitori”.

„Suntem acum pe radarul unor noi investitori mari, şi investorii instituţionali importanţi vor avea o oportunitate suplimentară să-şi crească deţinerile în Immofinanz. De exemplu, fondurile de pensii poloneze nu pot să investească mai mult de 5% din activele pe care le administrează în plasamente pe burse din alte state. Listarea de la Varşovia va elimina această restricţie pentru compania noastră”, a explicat Eduard Zehetner, directorul executiv al Immofinanz Group.

În opinia sa, măsura ar trebui să conducă şi la creşterea lichidităţii acţiunilor companiei.

Un studiu realizat în 2012 arată că investitorii instituţionali polonezi deţin aproximativ 3% din acţiunile Immofinanz.

Grupul deţine în România 88 de proiecte (17 investiţii finalizate, 59 de proiecte în curs de analiză şi 12 în dezvoltare), cu o valoare de 1,021 miliarde euro (660,5 milioane euro investiţiile finalizate, 38,5 milioane euro proiecte în curs de dezvoltare şi 322,4 milioane euro proiecte în analiză). Portofoliul curent de investiţii din România cuprinde 9 clădiri de birouri (13,2% din portofoliul total), 5 proiecte de retail (9,4% din total) şi 3 centre logistice (3% din total). Proprietăţile Immofinanz Group în România reprezintă 9,7% din portofoliul total al companiei.

Printre proiectele finalizate deţinute de Immoeast în România se numără Polus Center Cluj-Napoca, Maritimo Center Constanţa, Gold Plaza Baia Mare , S-Park, Iride Business Park, Bucharest Corporate Center, Victoria Park pe birouri.

În Polonia, Immofinanz deţine doar 38 de proprietăţi, dar a căror valoare este aproape cât a celor din România (996,9 milioane de euro). Proiectele finalizate din Polonia sunt evaluate la 937,3 milioane de euro, faţă de 660,5 milioane de euro cele din România.

Pe de altă parte, compania are în Polonia în analiză proiecte cu o valoare de 17,6 milioane de euro, faţă de 322,4 milioane de euro în România. Proprietăţile Immofinanz Group în Polonia reprezintă 9,5% din portofoliul total al companiei.

Immofinanz a fost listată la Bursa de la Viena în anul 1996, iar cei mai mari acţionari, care deţin participaţii de peste 5%, sunt Fries Group şi JPMorgan, restul acţiunilor fiind distribuite la diverşi acţionari cu deţineri mai mici. Cumulat, fondurile de pensii austriece controlează 41% din capitalul Immofinanz şi investitorii instituţionali circa 48%. Cei mai mulţi dintre investitorii instituţionali sunt localizatţi în Austria (15,16%), America de Nord (7,94%), Marea Britanie (4,07%), Olanda (3,8%) şi Polonia (2,67%).

Piaţa principală a bursei poloneze are listate 438 de companii cu o valoare de piaţă totală de peste 168 miliarde euro.

Pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti sunt listate 80 de companii cu o capitalizare totală 23,6 miliarde euro.