Immofinanz şi S Immo, cu active de circa un miliard de euro în România, stopează discuţiile despre o eventuală fuziune

26 11. 2019
metroffice_58234000

Această decizie a urmat unei propuneri a Immofinanz către S Immo de a planifica o fuziune bazată pe NAV  (net asset value) pentru prezentarea la adunările generale anuale din 2020.

Proprietățile Immofinanz din România au atins valoarea de 768,5 milioane de euro, echivalentul a 17,7% din portofoliul total al companiei, conform datelor pentru anul 2018 transmise de dezvoltator.

Portofoliul de investiții în valoare de 635,7 milioane de euro se împarte în 9 clădiri de birouri (14,2% din portofoliul total de birouri) și 6 proprietăți de retail (21,5% din portofoliul total de retail). În 2018, rata de ocupare a rămas la un nivel ridicat de 94,4%.

În anul financiar 2018, veniturile din chirii în România se ridică la 48,2 milioane de euro, echivalentul a 20,3% din venitul total al grupului Immofinanz provenit din chirii.

La nivelul întregului grup, Immofinanz a încheiat anul 2018 cu un profit net de 217,5 milioane de euro. Portofoliul de real-estate al grupului cuprinde 226 de proprietăți, cu o valoare de 4,3 miliarde de euro, potrivit dezvoltatorului.

Dezvoltatorul austriac Immofinanz deține din aprilie 29,1% din acțiunile companiei S Immo, pe care a plătit aproximativ 390 milioane euro.

S Immo activează pe piața din România începând cu anul 2004. Din portofoliul său fac parte Hotelul Novotel de patru stele din centrul Capitalei, centrul comercial Sun Plaza și ansamblu de birouri Sun Offices, situat la trei nivele deasupra mallului și clădirea de birouri The Mark, de 25.500 mp, amplasată pe Calea Griviței, în apropierea Gării de Nord.

În primul trimestru al anului 2019, S IMMO AG a înregistrat venituri mai mari cu 9,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 47,8 milioane de euro. În ceea ce privește indicatorul EBITDA, rezultatele arată o creștere de 13,1% comparativ cu anul anterior, până la 19,5 milioane de euro.

Dezvoltatorul austriac pregătește în prezent construcția unei noi clădiri de birouri de tip boutique, în centrul Bucureștiului, pe Calea Dorobanți. Demararea lucrărilor pentru acest proiect ar urma să înceapă în 2021.