Imobil vechi de 100 de ani, unde Securitatea și Primăria Galați și-au avut sediile, a fost scos la vânzare

Grand Hotel, un imobil vechi de 100 de ani din Galați, unde și-au avut sediile Securitatea și Primăria, a fost scos la vânzare. Prețul cerut este de 2,45 milioane de euro, potrivit anunțului publicat de Sotheby's România.
Ion Dobreanu - Dum, 05 dec. 2021, 14:09
Imobil vechi de 100 de ani, unde Securitatea și Primăria Galați și-au avut sediile, a fost scos la vânzare

Imobilul din strada Domnească din Galați a fost construit între anii 1911 și 1912, și a fost ridicat la inițiativa lui Elie Climis, fiul lui Dimitrie Climis, unul dintre cei mai înstăriți comercianți ai orașului  de început de secol. Prima cerere către Serviciul Technic al Comunei Galaţi a fost depusa in 28 februarie 1911 pentru a ridica un imobil cu trei etaje și subsol. Autorizația de construcție avea să fie eliberată la 1 martie 1911, restul devenind apoi istorie, potrivit anunțului Sotheby’s. 

Grand Hotel este o clădire în stil compozit, cu elemente de decorație neoclasice și baroce. Din punct de vedere arhitectural se remarcă două bovindouri, dispuse simetric faţă de intrarea principală și care sunt bogat decorate, încadrate cu ornamente verticale cu motive geometrice și florale, bine puse în valoare la nivelul streaşinei prin frontoane decorative semicirculare.

Clădirea a fost naționalizată odată cu venirea comuniştilor la putere, iar în 1950 a devenit chiar sediu al Securității din Galați. 18 ani mai târziu, în 1968, aici era sediul Consiliului Popular al Municipiului Galaţi, iar începând cu 1990 și până în 2017, aici a funcționat Primăria.

Astăzi clădirea se prezintă în stare foarte bună, mai ales datorită faptului că a fost funcțională, cee cea păstrat-o într-o excelenta. Cu o suprafață construită desfășurată totalizând mai bine de 3.000 de mp și un teren mai mare de 3.200 mp, proprietatea oferă multiple opțiuni de folosire. Poate redeveni hotel sau poate fi transformată în spații de birouri sau apartamente.

Sursă text și foto: Sotheby’s 

default
default

Te-ar mai putea interesa și
Banca Mondială își va descentraliza operațiunile, pentru a răspunde mai rapid nevoilor locale
Banca Mondială își va descentraliza operațiunile, pentru a răspunde mai rapid nevoilor locale
Banca Mondială a anunţat marţi că-şi va restructura operaţiunile globale mutând echipele regionale de gestionare din Washington către birourile importante din întreaga lume, o decizie......
Tavex România raporteză că a realizat o cifră de afaceri de 35 de milioane de euro în 2024, în creștere cu 60%
Tavex România raporteză că a realizat o cifră de afaceri de 35 de milioane de euro în 2024, în creștere cu 60%
Tavex România, subidiara locală a grupului Tavex, cel mai mare comerciant de aur de investiții din Europa de Nord, raportează ...
CFR SA: Alstom și Siemens au depus ofertă pentru contract de 889 de milioane de lei pentru semnalizare feroviară în vestul României
CFR SA: Alstom și Siemens au depus ofertă pentru contract de 889 de milioane de lei pentru semnalizare feroviară în vestul ...
Compania Națională de Căi Ferate "CFR" SA anunță deschiderea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului ...
SUA și Rusia au convenit în Arabia Saudită să abordeze elementele iritante ale relației bilaterale. Discuțiile despre Ucriana sunt în stadiu incipient
SUA și Rusia au convenit în Arabia Saudită să abordeze elementele iritante ale relației bilaterale. Discuțiile despre ...
Delegaţiile americană şi rusă conduse de şefii diplomaţiilor, Marco Rubio şi Serghei Lavrov, au avut marţi la Riad ...