Imoteca: Interesul majoritar al cumpărătorilor de locuinţe sunt apartamentele noi

Aproape 60% dintre cei care caută să își cumpere o locuință aleg apartamente noi, în vreme ce apartamentele vechi pierd tot mai mult teren în fața cumpărătorilor, pe o piață în care oferta de locuințe noi este în creștere, iar prețurile acestora s-au stabilizat, potrivit unei analize a Imoteca.
Răzvan Zamfir - mar, 30 iul. 2019, 06:55
Imoteca: Interesul majoritar al cumpărătorilor de locuinţe sunt apartamentele noi

Piața imobiliară este acum mult mai matură decât în 2008, potrivit consultanților Imoteca care au făcut o analiză amplă asupra evoluției prețurilor pentru proprietățile noi, oferta disponibilă pe piață și comportamentul cumpărătorilor de locuințe. De fapt, piața imobiliară este într-un punct foarte bun în anul 2019, în ciuda zvonurilor că ar urma o nouă criză ce ar lovi din nou sectorul imobiliar, iar acest lucru se vede în statisticile companiei.

„Din datele pe care le-am adunat constatăm că prețurile pe piața de rezidențial nou au rămas constante, cu un ritm de vânzări la fel de constant. S-au inregistrat mici ajustări de preț față de anul trecut, ca medie generală un minus de 3-4%. Aceste scăderi sunt în general pe piața proiectelor de volum și sunt firești în condițiile unei creșteri mari de produs”, susține Rafaela Nebreda, CEO Imoteca.

În 2018, pe piață au fost mai puține produse livrate și mai multe produse off plan, anul acesta estimările arată o creștere cu 40% a locuințelor noi finalizate, în jur de 14.000 de unități.

Un număr mai mare de locuințe scoase la vânzare crește presiunea pe prețuri pentru dezvoltatori care, pentru a vinde tot ce finalizează au nevoie de prețuri bune. Așa că față de maximul istoric de prețuri pentru apartamente noi care s-a înregistrat în 2006-2007 și prima jumătate din 2008 ( înainte de debutul crizei din octombrie 2008 ) prețurile din prezent sunt semnificativ mai mici, deci suntem departe de un maxim istoric în piața rezidențială. De exemplu, în 2008 media de preț la apartamentele noi era la 2.160 euro/mp util pe când anul trecut a fost cu 42% mai jos, adică 1.260 euro/mp util.

„Interesant este că în vreme ce în ultimii doi ani prețurile apartamentelor noi s-au stabilizat, locuințele vechi încă au creșteri de prețuri. Astfel că unele apartamente vechi costă cât cele noi, iar clienții încep să le prefere tot mai mult pe cele noi. Mai ales că au apărut tot mai multe proiecte dezvoltate în zone accesibile, lângă metrou, în cartiere care au toate facilitățile aproape”, explică Rafaela Nebreda.

Șase din zece clienți români caută să cumpere o locuință nouă

Potrivit analizei realizată de Imoteca în șase mari orașe ale țării 58% dintre cei care caută o locuință aleg locuințele noi. În București și Ilfov ponderea este și mai mare, de 61% pentru locuințe construite după anul 2000. Astfel, dintr-un total de 80.400 cereri pentru locuințe, 49.000 au reprezentat locuințe noi în București și Ilfov.

Din punct de vedere al tranzacțiilor diferențele între unitățile vechi și cele noi sunt și mai mari. Noi am sesizat că anul trecut în ultimul trimestru, de pildă, dintr-un total de 47.500 tranzacții, 37.500 tranzacții au fost pentru locuințe noi. (Rafaela Nevreda, Imoteca)

Din anul 2014 prețurile locuințelor au început să recupereze pierderile din criză, dar creșterile au fost relativ temperate.

După criza, scăderile de preturi nu au fost uniforme, în cartiere au fost mai mari (până la 48% în Drumul Taberei, de exemplu) pe când piața proprietăților de lux avea înainte de criza din 2008 prețuri mai mari decât în prezent, dar în medie cu 6-10%.

„În cazuri particulare în continuare dacă vorbim de un vârf al prețurilor în zone ca Kisellef, Aviatorilor, Herăstrău, Primăverii adică ceea ce numim segmentul fine living suma medie solicitată pentru apartamente a scăzut cu aprox 18% ajungând în prezent la valori de aproximativ 4.000 euro/mp util de la aproximativ 5.000 euro cât era înainte de criză”, explică CEO-ul Imoteca.

Pentru anul acesta prognozele sunt rezervate cu privire la creșteri de prețuri întrucât stocul de apartamente este deja mare. Pot însă exista creșteri pe piața proiectelor boutique și pe segmentul de lux, de altfel, în aceste categorii prețurile au înregistrat creșteri constante încă din anul 2012.

În concluzie prețurile au încetinit sau și-au oprit creșterea ceea ce este normal într-o piață mai matură cum e cea din ultimii ani.

Imoteca este prima companie de consultanță imobiliară one-stop-shop care s-a specializat pe segmentul proiectelor boutique încă din 2015. Imoteca Fine Living Properties ofera servicii de consultanță de business, studii și analize de piață, servicii de vânzare și servicii de coordonare de marketing.

 

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...