Impact Developer & Contractor a înregistrat venituri de 137,9 milioane de lei în primele nouă luni din 2024, în creștere cu 29%

16 11. 2024
Impact Develepor & Contractor

Profitul brut a înregistrat în perioada menţionată o creştere de 12%, cu o valoare de 36,7 milioane de lei.

În primele nouă luni ale anului, Impact a vândut 90 de unităţi în ansamblurile finalizate disponibile la vânzare, respectiv Luxuria Residence şi Boreal Plus. Complexul din nordul Constanţei a atras mai mulţi cumpărători în comparaţie cu primele nouă luni din 2023, înregistrând o creştere cu 35% a volumului de vânzări. Astfel, ansamblul Boreaal Plus a atins un grad de contractare de 48%. În Luxuria Residence, ansamblul situat în Sectorul 1 al Capitalei, a existat o preferinţă pentru unităţile mai scumpe în primele nouă luni ale anului. Valoarea apartamentelor vândute, împreună cu locurile de parcare, boxele şi grădinile aferente, se ridică la 53,1 milioane de lei, cu 2,4 milioane de lei mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă anului trecut.

De asemenea, în Greenfield Băneasa, la data de 30 septembrie 2024 a fost finalizat procesul de dezmembrare şi intabulare pentru 732 de apartamente noi. Dintre acestea, 306 unităţi, cu o valoare de 170 de milioane de lei, erau pre-contractate şi vor fi transformate în vânzări în ultimul trimestru al anului 2024 şi începutul anului 2025. Semnarea contractelor de vânzare-cumpărare pentru acestea a început la data de 1 octombrie.

„Volumul de vânzări din primele nouă luni ale anului a fost condiţionat de numărul de locuinţe finalizate disponibile. Suplimentarea stocului cu 732 de unităţi noi în Greenfield Băneasa şi începerea semnării contractelor de vânzare-cumpărare pentru acestea în octombrie creează perspective pozitive pentru finalul de an şi începutul lui 2025. În luna octombrie am tranzacţionat 73 de apartamente din cele 306 pre-vândute în Greenfield Băneasa, care au generat venituri de 8.021.848 de euro şi avem premise pentru menţinerea ritmului în perioada următoare”, a declarat Dan Sebastian Câmpeanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.

La data de 30 septembrie 2024, Impact avea active nete cu o valoare de piaţă de 1,3 miliarde de lei şi un grad de îndatorare la un nivel sustenabil, de 28%, care este planificat să scadă în ultimul trimestru al anului şi primul trimestru din 2025.

Impact deţine un portofoliu total de terenuri de 84,9 ha, parte din acest teren putând fi folosit pentru dezvoltarea a 10.000 de locuinţe în cadrul a 5 proiecte distincte: Greenfield Băneasa – Bucureşti (faze noi), Boreal Plus – Constanţa (faze noi), Greenfield Copou – Iaşi, Aria Verdi – Barbu Văcărescu, Bucureşti şi Greenfield West – Bd. Timişoara, Bucureşti. La 30 septembrie 2024, Impact avea autorizaţie de construire pentru încă 1.961 de unităţi, cu o valoare de piaţă estimată de management la 1,4 miliarde de lei.

Cu o experienţă de 33 de ani pe piaţă, Impact Developer & Contractor S.A. este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti. Societatea utilizează cele mai bune practici de guvernanţă corporativă, transparenţă, responsabilitate şi comunicare cu investitorii, obţinând ratingul 10 la evaluarea Vektor realizată de către Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii.