Impact Developer & Contractor intenţionează să listeze obligaţiuni de 30 milioane lei. Subscrierile încep luni
‘Emitentul oferă spre vânzare un număr de 6.000 de obligaţiuni negarantate cu rata dobânzii anuale fixă, scadente în 2022, cu o valoare nominală individuală de 5.000 euro. Valoarea nominală totală maximă a obligaţiunilor este de 30 milioane euro. Obligaţiunile vor fi nominative şi dematerializate’, se arată în document.
Obligaţiunile vor fi purtătoare de dobândă fixă de 5,75% (dobândă anuală, calculată ca procent faţă de valoarea nominală a fiecărei obligaţiuni în circulaţie).
În urma finalizării ofertei, societatea intenţionează să solicite Bursei de Valori Bucureşti acordul final pentru admiterea la tranzacţionare a obligaţiunilor pe Piaţa Reglementată la Vedere a BVB. Subscrierile se pot face începând de luni până vineri.
Societatea intenţionează să folosească banii pentru proiectele Floreasca, Domenii şi Greenfield. Emitentul intenţionează finalizeze achiziţia terenului pe care va dezvolta Proiectul Floreasca, ce se va implementa în 2 faze, cu un total de 130.000 mp construiţi. În ceea ce priveşte proiectul Domenii, acesta se va implementa în 3 faze, pe un total de circa 65.000 mp construiţi. Faza 1 va debuta în ultimul trimestru din 2017 şi va însuma 24.800 mp. Fazele 2 şi 3 cu 40.200 mp construiţi vor începe în martie 2018 respectiv septembrie 2018.
La proiectul Greenfield, emitentul va continua dezvoltarea rezidenţială în cartierul Greenfield 2 cu Faza 7 din Ansamblul Platanilor pentru ultimele 6 blocuri aflate în dezvoltare şi va începe dezvoltarea Greenfield Plaza, la sfârşitul anului 2018.