Impact Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar listat la bursă, devine membru ARIR

21 07. 2021
Tinu Sebeșanu, CEO Impact Developer & Contractor & Daniela Șerban, Președinte ARIR

Impact are un istoric de listare de 25 ani, timp în care a obținut finanțări de peste 120 de milioane euro prin emisiuni de acțiuni și obligațiuni. Compania este recunoscută național ca unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari, cu proiecte rezidențiale de anvergură, cât și proiecte mixte de referință, în marile orașe din România.

”Suntem printre primele companii listate la bursă și pentru noi piaţa de capital reprezintă un instrument important pentru finanțarea noilor proiecte din segmentul accesibil, pe care le avem în dezvoltare în principalele centre urbane din ţară. Proiectele vor fi construite la standarde nZEB, în totalitate certificate BREEAM Excellent, având integrate importante elemente de sustenabilitate specifice proiectelor verzi și cu puternice note sociale. Sustenabilitatea stă la baza politicii noastre operaționale și astfel avem în vedere emisiuni de obligațiuni ”verzi” pentru finanțarea proiectelor care îmbunătățesc performanța de mediu a clădirilor și oferă facilități ecologice clienților Impact.
Asocierea cu ARIR, alături de cele mai mari companii listate, arată interesul nostru pentru sprijinirea dezvoltării pieței de capital locale și deschiderea pentru implementarea celor mai bune practici. Acest pas vine în completarea strategiei noastre de a îmbunătăți continuu interacțiunea cu investitorii și de a crea valoare pentru acționari”, a declarat Tinu Sebeșanu, CEO Impact Developer & Contractor.

„Urăm bun venit primului dezvoltator imobiliar care se alătură comunității noastre. Apreciem activitatea Impact Developer & Contractor în piața de capital, deschiderea către investitori, comunicarea proactivă și accentul pentru sustenabilitatea operațiunilor sale. Ne bucură diversitatea sectorială din cadrul asociației care va contribui la creșterea expertizei și la o mai bună aplicare a celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și guvernanță corporativă în diverse industrii. Vedem potențialul pieței de capital locale în a oferi companiilor antreprenoriale acces la finanțare și vom continua să colaborăm în această direcție”, a declarat Daniela Șerban, președinte și co-fondator ARIR.

Cu o experiență de 30 de ani în piață, Impact Developer & Contractor este primul dezvoltator imobiliar după perioada comunistă, companie fondată în 1991 cu capital 100% românesc. În 1996, compania a fost listată la Bursa de Valori București, fiind primul reprezentant al sectorului de dezvoltare imobiliară și construcții prezent la bursă.

Impact Developer & Contractor este al 32-lea membru care se alătură Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România.

ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Cosmin Răduță și Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, Biofarm, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA și Autonom ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Intercapital Invest, eVote și Mazars au devenit Membri Afiliați.

Despre Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR)

ARIR este o organizație non-guvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi emitenților actuali și potențiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) și pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și în guvernanță corporativă. A fost înființată în Noiembrie 2018 și are ca membri companii listate, companii cu potențial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesioniști în relația cu investitorii, precum și consultanți. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, Biofarm, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA și Autonom s-au alăturat ca Membri Asociați, INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Intercapital Invest, eVote și Mazars ca Membri Afiliați.