Impactul boicotului UE împotriva Ucrainei

Economica.net
03 05. 2012
flag_ukraine_24076000

Nu există un impact major ci doar unul limitat şi previzibil. Se întoarce practic spatele unor speranţe pe care Kiev-ul şi le pusese în relaţia cu UE. Iar Ucraina nu pare să tremure în faţa acestei ameninţări.

De altfel, campionatele de fotbal nu sint singurele boicotate de europeni. O reuniune a ţărilor din Europa Centrală prevăzută pentru jumătatea lunii mai la Yalta va fi boicotată de mai multe ţări, printre care Estonia, Austria, Italia şi Cehia , Slovenia şi Germania, scrie RFI Romania.

Dar Ucraina aspiră totuşi, pentru moment, la un statut de partener privilegiat al europenilor prin punerea în practica a acordului sporit între cele două părţi. Negociat în ultimii ani şi agreat la Varşovia în septembrie 2011, acest acord ar fi trebuit să devină deja o realitate.

Partea comercială a acordului a fost parafată pe 30 martie, aceasta înseamnă doar că cele două părţi sint de acord cu elementele textului şi nu înseamnă că el va intra în vigoare. Ucraina poate fi deci ţinută încă departe de astfel de relatii aprofundate cu UE atâta vreme cât Iulia Timosenko rămâne încarcerata.

Există deci ingrijorarile legate de violentele a caror victima se pare ca este doamna Timosenko in inchisoare. Starea sanatatii ei ar putea fi deteriorata iar la Bruxelles si in capitalele europene aceste vesti aduc multa tristete pentru ca pâna nu demult Iulia Timosenko a fost partenerul de dialog al europenilor, un polician considerat proeuropean şi progresist.

Voci din UE cer explicaţii guvernului de la Kiev privind această stare de fapt şi cer ca doamnei Tymoshenko să-i fie acordată asistenţa medicală necesară.

Acţiuni pur simbolice

Aceste acţiuni europene rămân totusi pur simbolice şi nu riscă sa amelioreze starea sanatatii doamnei Timosenko si nici sa-i faciliteze iesirea din inchisoare.

Competitia sportiva ca atare nu va avea probabil de suferit, meciurile de fotbal se vor derula asa cum s-a prevazut. Chiar si meciul amical intre Austria si Ucraina de pregatire a campionatelor se va derula fara probleme se pare, doar ca ministrul austriac al sportului nu se va afla in cele din urma printre spectatori.

Per total, investitiile facute deci de Ucraina pentru pregatirea campionatelor nu vor fi probabil periclitate.

Iar tara co-organizatoare a campionatelor de fotbal, Polonia, nu ar avea de ce sa resimta in mod normal efectele boicotului politic impotriva Ucrainei, doar ca ea este incoltita politic vorbind.

Varşovia este antrenată deja in acest proiect sportiv cu Kiev si nu poate deci boicota evenimentul si nici nu se poate exprima politic cum o fac celelalte state ale UE. Chiar daca ar vrea s-o faca, ceea ce nu este sigur avînd in vedere relatiile tradiotinale polono-ucrainiene, n-o poate face pentru moment.